Judecătorii israelieni au decis că greva generală declanșată în semn de revoltă după ce au fost găsite în Gaza șase cadavre ale unor ostatici trebuie să se încheie, scrie The Jerusalem Post.
Decizia a fost luată de judecători de la un tribunal de muncă, care au dispus că greva generală trebuie să se încheie luni la 14:30, ora locală.
Liderul Sindicatului Muncitorilor din Israel, Arnon Bar David, a declarat că decizia va fi respectată. Anterior, un alt lider sindical anunța că greva urma să se încheie la ora locală 18.00, mai deverme decât momentul anunțat inițial - marți dimineață.
Greva de luni a urmat anunțului IDF de duminică pivind recuperarea cadavrelor a șase ostatici de la Rafah din Fâșia Gaza. Uniunea sindicală israeliană a anunţat grevă generală pentru a pune presiune asupra guvernului să obțină un acord de încetare a focului pentru eliberarea ostaticilor.
Apelul la grevă a venit pe fondurl protestelor la nivel național legate de criza ostaticilor. Zeci de mii de israelieni au ieşit în stradă la Tel Aviv în semn de protest faţă de guvernul condus de Benjamin Netanyahu. Ei îi reproșează acestuia că nu a reușit să îi aducă înapoi în viață pe cei șase ostatici ale căror cadavre au fost găsite sâmbătă de armată în Fâşia Gaza.