Antena 3 CNN Life Știinţă Astronauţii misiunii Boeing Starliner au rămas blocaţi în spaţiu. Nu știu când vor reveni pe Pământ

Astronauţii misiunii Boeing Starliner au rămas blocaţi în spaţiu. Nu știu când vor reveni pe Pământ

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 18:14 26 Iul 2024 Modificat la 18:36 26 Iul 2024

Încă nu a fost stabilită o dată pentru reîntoarcerea acasă a echipajului misiunii Boeing Starliner ce a rămas blocat pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) încă din luna iunie, după ce vehiculul lor spaţial a fost afectat de multiple probleme, conform unui anunţ făcut de NASA, transmite vineri Live Science, potrivit Agerpres.

Astronauţii Butch Wilmore şi Sunita Williams au urcat pe orbită la bordul noului vehicul spaţial Starliner, construit de Boeing, în primul zbor al acestuia după ani de întârzieri. Lansarea a avut loc la 5 iunie de la centrul spaţial Cape Canaveral din Florida. Această primă misiune cu echipaj uman trebuia să dureze doar o săptămână.

Însă în timpul zborului au fost semnalate numeroase probleme, printre care cinci scurgeri de heliu şi cinci eşecuri ale propulsoarelor sistemului de control al reacţiei (RCS), probleme pe care inginerii Boeing au încercat să le rezolve de la sol. Acest lucru a dus la prelungirea şederii celor doi astronauţi la bordul ISS până în prezent (peste 50 de zile).

Cu toate acestea, NASA şi Boeing spun că chiar dacă testele desfăşurate de la sol au fost încheiate, nu există încă o dată stabilită pentru zborul de întoarcere.

„Încă nu putem face un anunţ cu privire la data revenirii", a declarat joi, într-o conferinţă de presă, Steve Stich, managerul NASA's Commercial Crew Program.

Nu se ştie încă data la care astronauţii se vor întoarce acasă

Oficialii NASA au precizat anterior că vehiculul spaţial dispune de suficient combustibil pentru a rămâne pe orbită până cel mai târziu la jumătatea lunii august.

Steve Stich a precizat că NASA şi Boeing ar putea da undă verde pentru o aprindere test a motoarelor Starliner „cel mai devreme săptămâna viitoare”. După aceea situaţia va fi analizată şi probabil că se va stabili o dată pentru desprinderea de ISS şi revenirea pe Pământ.

Zborul cu echipaj al capsulei spaţiale Starliner, care a fost testată în spaţiu de două ori începând din 2019 fără oameni la bord, s-a confruntat cu cinci defecţiuni ale celor 28 de propulsoare de manevră, cinci scurgeri de gaz heliu destinat presurizării acestor propulsoare şi o supapă de propulsie cu funcţionare lentă, care a semnalat probleme nerezolvate în trecut.

Boeing a cheltuit 1,5 miliarde de dolari în depăşiri de costuri în afara contractului său de dezvoltare semnat cu NASA, în valoare de 4,5 miliarde de dolari.

Desprinderea capsulei Starliner de ISS şi revenirea sa pe Terra reprezintă cele mai complicate faze ale misiunii sale de testare.


Citește mai multe din Știinţă
» Citește mai multe din Știinţă
TOP articole