Antena 3 CNN Politică Ana Birchall, candidat independent la alegerile prezidențiale 2024. Totul despre carieră, studii, avere, controverse

Ana Birchall, candidat independent la alegerile prezidențiale 2024. Totul despre carieră, studii, avere, controverse

de Georgiana Adam    |   

Ana Birchall, fostă ministră a Justiției, este candidat independent la alegerile prezidențiale 2024. Ana Birchall a avut mai multe funcții de top în Guvernul României, fiind considerată la momentul acela una dintre cele mai active și implicate femei din politica românească. Ea promite, printre altele, că va face „politică de calitate, adevărată”. 

Ana Birchall este candidat independent la alegerile prezidențiale din 2024

În vârstă de 51 de ani, Ana Birchall a anunțat în data de 18 iunie că va candida la alegerile prezidențiale din acest an.

În data de 4 octombrie, Ana Birchall și-a depus oficial candidatura la BEC (Biroul Electoral Central).

„România are nevoie de un preşedinte imparţial şi independent, nu de un preşedinte care să fie în realitate un preşedinte de partid sub sau o marionetă a baronilor sau a grupurilor de interese. Un preşedinte care să reprezinte toţi românii, nu jocurile de culise sau ordinele şoptite de X sau Y.

Sunt singurul candidat cu adevărat independent pentru o Românie cu adevărat independentă şi dreaptă cu toţi românii. Voi fi primul preşedinte cu studii de drept din istoria României, o garanţie a justiţiei independente şi a respectului pentru Constituţie şi pentru lege. Am luptat, lupt şi voi continua să lupt pentru a face România un stat european respectat, cu oameni mândri şi cu credinţă în viitor”, a scris Birchall, pe site-ul propriu.

Biografie Ana Birchall

Ana Birchall s-a născut pe data de 30 august 1973 în oraşul Mizil, judeţul Prahova, şi este căsătorită cu Martyn Birchall, alături de care are un copil.

Este licenţiată în Ştiinţe Juridice la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Drept, în anul 1996 absolvind şi Facultatea de Drept şi Relaţii Internaţionale Nicolae Titulescu, ca şef de promoţie.

Ana Birchall a urmat cursuri de master în Drept la Yale Law School, Yale University, SUA, iar în 2002 a devenit doctor în Drept la Yale Law School.

Funcțiile pe care le-a ocupat Ana Birchall, candidat independent la alegerile prezidențiale 2024

Până la intrarea în politică, Ana Birchall şi-a desfăşurat activitatea în domeniul juridic. În perioada 1996-1998, a fost şefa serviciului juridic al Omniasig, iar începând cu anul 2002 a activat ca avocat în SUA la White & Case LLP, New York City, fiind angajată în departamentul dreptului financiar - bancar, specializat în principal în dreptul falimentului şi restructurări financiar- bancare. 

În anul 2003, Ana Birchal a devenit consiliera ministrului Afacerilor Externe de la acea vreme, Mircea Geoană. Doi ani mai târziu, Birchall a devenit consilier în Comisia de Politică Externă, Senat. 

În 2005, s-a alăturat Partidului Social Democrat (PSD).

De asemenea, de-a lungul timpului, a ocupat alte funcții importante, precum: Înalt Reprezentant al Prim-ministrului pentru Afaceri Europene și Parteneriatul cu SUA, Ministru Delegat pentru Afaceri Europene (unde a contribuit la pregătirea președinției României la Consiliul Uniunii Europene), Ministru Interimar al Justiției în 2017 (în timpul protestelor generate de Ordonanța de Urgență 13), Viceprim-ministru pentru Implementarea Parteneriatelor Strategice ale României și Ministru al Justiției în 2019.

În 2017, a deținut funcția de ministru delegat pentru Afaceri Europene timp de șase luni, până când a demisionat alături de majoritatea membrilor guvernului Grindeanu, după ce acesta a fost demis prin moțiune de cenzură.

În februarie 2017, a fost numită ministru interimar al Justiției pentru o perioadă de 13 zile, înlocuindu-l pe Florin Iordache.

În ianuarie 2018, a devenit viceprim-ministru pentru Implementarea Parteneriatelor Strategice ale României, în cadrul guvernului condus de Viorica Dăncilă.

În aprilie 2019, după demisia lui Tudorel Toader, a fost numită ministru interimar al Justiției de către Viorica Dăncilă, iar ulterior a preluat oficial funcția de ministru al Justiției, pe care a ocupat-o până în noiembrie 2019.

(Sursa: gov.ro)

Avere Ana Birchall, candidat independent la alegerile prezidențiale 2024

Potrivit declarației de avere (poate fi consultată aici), Ana Birchall are 4 terenuri, două apartamente și o casă în România, o casă și un apartament în SUA, bijuterii de 65.000 de euro, lingouri de aur de 411. 000 de euro. În conturi are 143.000 de lei, 226.000 de dolari și câteva zeci de mii de euro. A investit câteva sute de mii de dolari în obligațiuni de stat și declară investiții în străinătate în companii private în valoare de 23 de milioane de euro. 

A încasat de la Nuclearelectrica aproape 537.000 de lei salariu, iar salariul soțului său în ultimul an a fost de 1,2 milioane de dolari. Din contracte de comodat, încasează din SUA 48.000 de dolari pe an. 

Familia Anei Birchall

Ana Birchall este căsătorită cu Martyn Birchall, un britanic, din 5 noiembrie 1998. Într-un interviu, aceasta a povestit cum soțul său a cerut-o în căsătorie a doua zi după ce s-au cunoscut.

Cei doi au împreună un copil.

Controversele în care a fost implicată Ana Birchall

Ana Birchall a câștigat un proces cu jurnalistul Iosif Buble, pe care l-a acuzat de defăimare, după ce acesta a distribuit un clip video în spațiul public insinuând că ea ar fi protagonista unor ipostaze intime. Se întâmpla în septembrie 2008.

A fost exclusă din PSD

În 2019, Ana Birchall a fost exclusă din PSD. Aceasta a povestit că motivul pentru care a fost dată afară din partid a fost pentru că „s-a opus modificărilor toxice din justiție.”

„În noiembrie 2019, am fost dată afară din PSD pentru că m-am opus modificărilor toxice din justiție promovate de grupuri de interese disperați să scape de dosarele de corupție. Am fost exclusă din partidul pe care am crezut că îl pot reforma din interior”, a scris Ana Birchall, pe site-ul său.

Ana Birchall a anunțat în data de 18 iunie că va candida la alegerile prezidențiale din acest an.

În data de 4 octombrie, Ana Birchall și-a depus oficial candidatura la BEC (Biroul Electoral Central).

Lista finală a candidaților la alegerile prezidențiale 2024

1. George Simion - AUR
2. Elena Lasconi - USR
3. Călin Georgescu - indepdendent
4. Nicolae Ciucă - PNL
5. Hunor Kelemen - UDMR
6. Mircea Geoană - indepdent
7. Cristian Diaconescu - independent
8. Cristian Terheș - PNCR
9. Ana Birchall - independent
10. Marcel Ciolacu - PSD
11. Silviu Predoiu - PLAN
12. Ludovic Orban - Forța Dreptei
13. Sebastian Popescu - PNR
14. Alexandra Păcuraru - ADN

Ana Birchall candidează ca independentă la alegerile prezidențiale 2024.

 

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile