Antena 3 CNN Externe „Alegerile au fost falsificate”. Opoziția pro-europeană din Georgia refuză să-și preia mandatele. Președinta îndeamnă la proteste

„Alegerile au fost falsificate”. Opoziția pro-europeană din Georgia refuză să-și preia mandatele. Președinta îndeamnă la proteste

Adrian Dumitru
2 minute de citit Publicat la 19:48 27 Oct 2024 Modificat la 09:53 28 Oct 2024

Parlamentarii opoziției din Georgia protestează împotriva puterii pro-ruse prin renunțarea la mandatele câștigate după alegerile de sâmbătă. Decizia a fost luată în urma imaginilor cu fraude grosolane și violențe comise în toată țara pe parcursul zilei de sâmbătă. Primii 20 de candidați de pe lista Coaliției pentru Schimbare, una dintre forțele pro-europene de opoziție, au renunțat, duminică, la mandatele de deputați în semn de protest.

„Alegerile au fost falsificate, iar rezultatele nu sunt legitime. Nu vrem să le legitimăm cu voturile care au fost furate de la poporul Georgiei şi renunţăm la mandate”, a declarat lidera listei blocului de opoziţie, Nana Malașjia.

Coaliţia pentru Schimbare a fost a doua cea mai votată forţă politică la aceste alegeri, conform rezultatelor oficiale, obţinând 11,3%, scor care s-ar transforma în 18 mandate în noul parlament de la Tbilisi.

La rândul său, partidul Mişcarea Naţională Unită, fondat de Mihail Saakaşvili, fostul președinte încarcerat de actuala putere, şi care face parte din blocul de opoziţie Unitate, a anunţat şi el că va boicota noul legislativ. 

„Bineînţeles, din moment ce am spus că nu recunoaştem rezultatele alegerilor, asta înseamnă că nu intenţionăm să participăm la Parlament. Sunt sigură că nu există nicio îndoială în acest sens când vine vorba de blocul Unitate”, a spus lidera partidului, Tinatin Bokuceava.

Situaţia este o reeditare a ceea ce s-a întâmplat la alegerile parlamentare din 2020, respinse de opoziţie, care a boicotat activitatea parlamentului şi a organizat proteste masive în faţa legislativului, unele dintre ele violente.

Și președinta pro-europeană a Georgiei, Salome Zurabișvili a declarat că nu va recunoaște rezultatul alegerilor și că nu poate să facă acest lucru pentru că asta ar însemna „recunoașterea intrării Rusiei” în țară. 

„Nu recunosc aceste alegeri, aceste alegeri nu pot fi recunoscute, pentru că ar fi același lucru cu recunoașterea intrării Rusiei aici”, a spus ea.

Zurabișvili a mai spus că Georgia a fost victima unei operațiuni a Rusiei și a cerut oamenilor să iasă în stradă în Tbilisi, luni, la ora locală 19:00.

Secretarul executiv al partidului Visul Georgian, Mamuka Midnaradze, a propus întregii opoziţii „să nu se alăture Parlamentului” - „Atunci se va stabili un mediu de lucru bun în parlament, fără sabotaje. Să îşi retragă toate listele de la Comisia Electorală Centrală. Iar noi vom lucra”, a spus el.

Între timp, autorităţile electorale au încheiat numărarea tuturor voturilor, după anularea rezultatelor unei secţii de votare din oraşul Marneuli, unde ar fi avut loc o încălcare a regulilor electorale.

Astfel, Visul Georgian îşi menţine majoritatea parlamentară, cu 53,92% din voturi. Celelalte patru blocuri ale opoziţiei au adunat, împreună, 37,78% din voturi

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole