Antena 3 CNN Actualitate Zece întrebări pentru liderii ţării: De la românii care mănâncă din gunoi la "lupta" cu salariile nesimţite

Zece întrebări pentru liderii ţării: De la românii care mănâncă din gunoi la "lupta" cu salariile nesimţite

6 minute de citit Publicat la 23:07 22 Mar 2010 Modificat la 23:07 22 Mar 2010
Zece întrebări pentru liderii ţării: De la românii care mănâncă din gunoi la "lupta" cu salariile nesimţite
Salariile mici, sărăcia, criza economică, lipsa autostrăzilor, sau preţul excesiv al acestora, corupţia şi şpaga sunt doar câteva dintre problemele majore cu care România continuă să se confrunte. În lipsa unor decizii coerente, ele nu fac decât să se agraveze pe zi ce trece.

În tot acest timp, în toate colţurile ţării izbucnesc proteste aproape zilnic în mai toate domeniile. În definitiv, oamenii se plâng de condiţiile în care sunt obligaţi să trăiască.

Ce fac cei de la conducere? Cum se încearcă stoparea acestor probleme şi prin ce mijloace? Cum văd liderii ţării problemele oamenilor de rând? Acestea sunt întrebările la care aleşii României ar trebui să răspundă în faţa populaţiei.

În ediţia de luni a emisiunii "Sinteza Zilei", preşedintelui şi primului-ministru le-au fost adresate, mai mult sau mai puţin retoric, zece astfel de întrebări, însoţite de exemple care indică starea în care România se află în acest moment.

1. Unii românii se hrănesc din gunoi, cu alimente expirate. Cum comentaţi?

Anul trecut, zeci de localnici din Fieni, judeţul Dâmboviţa, au luat cu asalt groapa de gunoi a oraşului după ce un TIR a descărcat câteva tone de produse alimentare şi de igienă expirate. Chiar dacă ştiau că sunt expirate, oamenii s-au înghesuit să adune cât mai multe alimente pe care să le ducă acasă. Oamenii şi-au încărcat căruţele şi au plecat bucuroşi spre locuinţele lor.

Citeşte aici mai multe despre acest subiect



2. Un primar PD-L îşi bate angajaţii, dar jură pe Biblie că e nevinovat. Cum comentaţi?

Ionel Gălăţeanu, primarul democrat-liberal din Odobeşti, judeţul Bacău, este învinuit că îi bate pe angajaţii primăriei. Victima edilului este casierul primăriei, Gheorghiţă Cristea.

"Din 2005 până în 2007, primarul îmi cerea bani de casă, bani pe care nu-i mai înapoia şi trebuia să-i pun din buzunarul meu. Am cerut să-mi înapoieze banii. Mi-a zis că dacă îi mai cer bani îmi desface contractul de muncă. Lucru pe care l-a şi reuşit în cele din urmă. De la această dată şi până la desfacerea din nou a contractului de muncă, am fost lovit, înjurat, scuipat de către primar", spune acesta.

Primarul neagă toate acuzaţiile şi susţine că mai multe persoane pot depune mărturie că nu şi-a lovit subordonaţii.

Citeşte aici mai multe despre acest subiect





3. Ce se întâmplă cu creşterile salariale ale profesorilor?

Emil Boc le-a promis salarii mai mari cu 17% profesorilor care ar fi trebuit să primească această majorare şi nu au primit-o până acum. Premierul a ieşit la rampă cu promisiuni în ziua în care sute de profesori din Buzău au ieşit în stradă cerând demisia Guvernului, după patru zile de grevă. Aproape jumătate dintre profesori au dat în judecată până acum statul, pentru majorările salariale care li se cuvin în urma unei legi din 2008.

"Am dat dispoziţie Ministerului Finanţelor să achite salariile majorate cu 17%", a spus premierul, luni, la postul public de radio. Banii vor veni din bugetul pentru trimestrele II, III şi IV, mai spune acesta.

În aceeaşi zi, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Gheorghe Gherghina, a declarat că, atunci când s-a elaborat bugetul pe 2010, s-a avut în vedere majorarea drepturilor salariale ale cadrelor din învăţământ cu doar 17%.

Citeşte aici mai multe despre acest subiect




ÎNTREBĂRI PENTRU PREŞEDINTE ŞI PREMIER



4. Cum au ajuns autostrăzile din România să fie cele mai scumpe din UE?

Nici nu au început lucrările la autostrada de pe Valea Prahovei că au şi apărut primele suspiciuni, legate de contractul încheiat de stat cu firma care a câştigat licitaţia.

Asocierea Vinci-Aktor a reuşit, prin diferite modificări introduse în contractul încheiat cu Compania Naţională de Autostrăzi, să transfere riscurile construirii Autostrăzii Cormarnic-Braşov către statul român.

Citeşte aici mai multe despre acest subiect




5. Există vreo explicaţie pentru salariile nesimţite din Ministerul Agriculturii?

Toate sporurile acordate angajaţilor de la Ministerul Agriculturii, anul trecut, au fost incluse în salariul de bază. În luna februarie, nimeni nu a pierdut nimic, o dată cu aplicarea Legii de salarizare unice. Cu toate că premierul cerea ca nimeni să nu aibă salariul mai mare decât al ministrului, există directori sau adjuncţi care la sfârşit de lună pleacă acasă cu bani mai mulţi.

Spre exemplu, adjunctul Direcţiei de Pescuit este remunerat lunar cu aproape 9.000 de lei. La fel şi directorul Direcţiei de Buget şi Fonduri europene, în vreme ce ministrul Mihai Dumitru primeşte lunar 7,700 de lei, iar fiecare dintre cei trei secretarii de stat câte 6.700 lei.

Citeşte aici mai multe despre acest subiect

6. Cum de se găsesc bani pentru prime nesimţite la Ministerul Economiei?


Într-o perioadă în care toată lumea strânge cureaua, ministrul Economiei oferă prime de invidiat angajaţilor companiilor de stat din subordinea sa.

Spre exemplu, la complexul energetic Craiova, prima de Paşte este de 90% din salariul de bază, iar la complexul energetic Rovinari, prima de Paşte este de 639 de lei.


7. De ce s-au cheltuit 56.000 euro pentru produse de papetărie la Primăria sectorului 3?


Una dintre achiziţiile indispensabile, în această perioadă, pentru instituţia condusă de edilul Liviu Negoiţă pare să fi fost cea de produse de papetărie şi consumabile. Cel puţin 56.000 de euro, bani de la buget, au fost cheltuiţi de Primăria sectorului 3 pe hârtie, tonere sau cartuşe pentru imprimante, conform cotidianului Financiarul.

Achiziţiile s-au făcut în decurs de numai 5 zile, în intervalul 11 - 16 martie, prin intermediul a nu mai puţin de 34 de contracte, defalcate pe tipuri de produse.

Totul, pentru a nu depăşi valoarea maximă de 15 mii de euro pe contract, pe care o permite legea, în cazul achiziţiilor realizate direct, fără licitaţie. Semne de întrebare apar însă atât în privinţa metodei de achiziţie a produselor, cât şi în cazul firmelor câştigătoare.



8. Suntem cea mai coruptă ţară din UE. Cum comentaţi?

Deşi în campaniile electorale s-au folosit nenumărate discursuri anti-corupţie, România este în continuare percepută ca fiind cea mai coruptă ţară din Uniunea Europeană.

Potrivit reprezentanţilor Transparency International, ţara noastră nu a înregistrat niciun progres faţă de anul trecut, iar stagnarea e rezultatul lipsei de coordonare în privinţa măsurilor legislative şi instituţionale.

Citeşte aici mai multe despre acest subiect



9. Am ieşit sau nu din recesiune?

La sfârşitul anului 2009 şi la începutul acestui an, preşedintele Traian Băsescu se arăta optimist atunci când venea vorba de ieşirea din recesiune. Şeful statului declara că toate semnalele indică faptul că, din trimestrul doi al acestui an, România va trece din nou la creştere economică pozitivă.

Datele oficiale arătau, însă, în luna februarie, că Produsul Intern Brut al României a scăzut în trimestrul patru al anului
trecut cu 1,5 procente faţă de trimestrul al treilea, declinul pe tot anul 2009 fiind de 7,2 %. România nu a ieşit aşadar din recesiune.

Citeşte aici şi aici mai multe despre acest subiect.


10. Cât costă funcţia de parlamentar?

Dacă doreşti să devii parlamentar, susţin cei de la Cotidianul, şpaga începe de la 50.000 de euro. Unele guri mai rele spun că, pentru un post de parlamentar sau de europarlamentar, s-au dat şi 100.000 de euro.

Dacă nu doreşti să ajungi parlamentar, ci doar să îţi rezolvi unele probleme, află că pentru un NUP se dă de la 25.000 de euro, un secret de stat costă "doar" 1.000 de dolari, iar o diplomă de licenţă costă cam 4.100 de euro.


ÎNTREBĂRI PENTRU PREŞEDINTE ŞI PREMIER


Vedeţi înregistrările emisiunii Sinteza Zilei

Vedeţi prezentarea emisiunilor Antena 3

Vedeţi prezentarea jurnaliştilor Antena 3

Vedeţi transcriptul emisiunilor Antena 3

Antena3.ro

×
x close