Sunt peste 30 de ani de când copii şi tineri din România cad victime ale traficului de persoane. De la an la an, cifrele sunt din ce în ce mai îngrijorătoare. Iar politicile noastre de combatere a acestui fenomen ce a luat o amploare uluitoare în întreaga lume există doar pe hârtie. “Statul român nu poate să fie decât un stat criminal”, pentru că nu are grijă de victimele traficului de persoane. Asta i-a spus un procuror european Silviei Tăbuşcă, Human Security Program Coordinator la Centrul European pentru Educaţie şi Cercetare Juridică.
Într-un interviu exclusiv pentru www.antena3.ro, Silvia Tăbuşcă explică ce înseamnă traficul de persoane, cât de periculos e internetul zilelor noastre, de ce avem cei mai mulţi copii exploataţi sexual din întreaga Uniune Europeană şi ce nu ştie statul român să facă pentru a-i proteja. Mai mult, faptul că doar persoanele fără educaţie cad în plasa traficanţilor este neadevărat. Toţi putem ajunge, într-un moment de vulnerabilitate, în plasa traficanţilor, care se folosesc de toate avantajele dezvoltării tehnologiei.
"Traficul de persoane înseamnă tortură. Înseamnă viol repetat"
Reporter: Cum stăm, spre final de 2024, la capitolul politici publice privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane?
Silvia Tăbuşcă: S-au făcut paşi în materie de politici publice, însă politicile publice sunt doar pe hârtie. Ele nu sunt implementate în niciun fel. România a fost şi rămâne ţara cu cel mai mare număr de victime ale traficului de persoane în plan european. Iar numărul de victime este foarte mare.
De aceea, România este considerată, din acest punct de vedere, o ţară în curs de dezvoltare şi nu o ţară dezvoltată; pentru că doar aceste ţări se mai confruntă cu acest fenomen, la un nivel atât de ridicat. Şi incapacitatea statului de a-şi proteja cetăţenii şi de-a le oferi servicii.
Un procuror european mi-a menţionat, la un moment dat, că statul român nu poate să fie decât un stat criminal, atâta timp cât are un număr foarte mare de victime ale traficului de persoane, care nu sunt protejate.
Traficul de persoane înseamnă tortură. Înseamnă viol repetat. Înseamnă condiţii de cazare precare. Înseamnă, practic, tratament inuman, care, aplicat în timp îndelungat, duce la tortură. Suntem în această situaţie de mai bine de 30 de ani şi nu sunt îmbunătăţiri.
Ceea ce este profund dezamăgitor pentru mine este că România are cel mai mare număr de minori traficaţi sexual în lume. Vorbim atât de băieţi, cât şi de fete. Şi aceşti copii au nevoie de asistenţă şi protecţie. Odată ce sunt scoşi din trafic, un copil care a fost exploatat sexual, care a fost violat zilnic de 20 de clienţi, are nevoie de foarte mult sprijin. De la sprijin psihologic la sprijin sanitar în materie de sănătate. Din păcate, România nu are niciun adăpost care să ofere sprijin integrat acestor copii, deşi cel mai mare număr de victime, aşa cum am menţionat, nu sunt adulţii, ci sunt minorii.
Când infractorii sunt protejaţi de cei care ar trebui să facă dreptate
Reporter: De ce nu avem?
Silvia Tăbuşcă: Din păcate, grupările de criminalitate organizată – din perspectiva mea, personală – se bucură de protecţie în anumite zone ale ţării. Şi atunci ele nu sunt destructurate în mod eficient.
Pe de altă parte, legislaţia – din nou – este deficientă. Sau, atunci când autorităţile de aplicare a legii reuşesc să trimită în judecată anumite grupări de criminalitate organizată, apar anumite modificări legislative care sunt în avantajul acestor grupări de criminalitate organizată. Şi nu mai răspund penal.
Pentru mine este suprinzător cazul de la Bacău. La Bacău exista o grupare de criminalitate organizată încă din 2008. Tot judeţul ştia de modul de operare al acestei grupări. Gruparea a funcţionat 10 ani de zile. A recrutat sute de tinere, cu vârste între 13 şi 18 ani.
Coordonatorul grupării respective era un om de afaceri conectat politic. În grupare erau trei poliţişti implicaţi, iar fetele erau recrutate pe sistem de “lover boy”. Practic, tinerii mergeau în faţa liceului, invitau fetele de liceu la o petrecere; odată ce ajungeau la petrecerea respectivă, fetele erau supradrogate şi erau violate.
Tot ceea ce se întâmpla sexual era înregistrat de patronul acestui club secret, iar materialul pornografic era folosit ca mijloc de şantaj, atât pentru politicienii, oamenii de afaceri şi toţi clienţii acestui club, dar şi pentru a convinge victimele să se întoarcă şi să se prostitueze “de bunăvoie”. Atâta timp cât exista o constrângere a acelor tinere să întreţină relaţii sexuale, vorbim de trafic de persoane.
Care sunt şansele ca un copil exploatat sexual să aibă o viaţă normală de adult
Reporter: Deci un copil care ajunge pe mâna unor astfel de oameni nu are, practic, nicio şansă să îşi revină?
Silvia Tăbuşcă: Din păcate, eu folosesc un exemplu plastic. Pentru mine, fiinţa umană e cea mai importantă resursă a unui stat. Şi statul ar trebui s-o protejeze cu toate pârghiile pe care le are la îndemână, ceea ce statul român nu face, din păcate, atunci când vine vorba de trafic de persoane şi în special trafic de minori.
Exemplul meu plastic este vă rog să vă imaginaţi un obiect de ceramică de artă, extraordinar de scump, pe care îl scăpăm şi se sparge. În funcţie de impactul pe care l-a avut acel obiect de ceramică, se sparge în mai multe sau mai puţine bucăţi.
La fel şi cu victimele traficului de persoane: ele pot să sufere mult mai multe vătămări dacă violenţa la care sunt supuse este mai mare sau este mai mică. Pentru a reface acest vas, orice muzeu, oriunde ar fi, va pune cea mai bună echipă de experţi, să adune fiecare bucăţică şi s-o lipească înapoi.
La fel, statul ar trebui să-şi pună la un loc cei mai buni experţi, ca să ajute acel minor să se reintegreze social şi să redevină cel care a fost. Dar niciodată nu va mai fi, indiferent de efortul pe care-l va depune vreodată vreo echipă. Exact ca vasul de ceramică, vom vedea acele urme ale impactului asupra persoanei respective.
Maxim cinci experţi care pot lucra cu o astfel de traumă
Reporter: Avem astfel de echipe?
Silvia Tăbuşcă: România nu are astfel de echipe interdisciplinare, care să lucreze cu victimele traficului de persoane. Şi mai tragic, România nu are prea mulţi experţi. Deci noi avem cel puţin 250 de copii care ies din trafic de persoane, exploatare sexuală majoritatea, anual. Iar România are – pot să număr pe degetele de la o mână – maxim cinci experţi care pot să lucreze cu o astfel de traumă.
Mulţi dintre ei sunt în mediul privat, iar o şedinţă de terapie la un consilier privat este foarte costisitoare. Şi adesea imposibil de acoperit pe termen lung pentru o familie a cărui copil a ajuns într-o astfel de situaţie.
Reporter: De ce statul român nu face tot ce poate pentru recuperarea victimelor? Vorbim de incompetenţă, de lipsă de bani sau din cauza corupţiei?
Silvia Tăbuşcă: Nu ştiu dacă este vorba de corupţie, dar clar este vorba de voinţă politică. Eu consider că nu a existat niciodată voinţă politică, astfel încât România să lupte în mod eficient împotriva acestui fenomen.
Facem diverse politici, luăm anumite măsuri la presiunea internaţională, la presiunea organismelor internaţionale, altor guverne, altor state, dar nu o facem în interesul cetăţenilor români şi al victimelor traficului de persoane, din păcate.
Reporter: Când a fost ultima întâlnire la guvern care a fost dezamăgitoare?
Silvia Tăbuşcă: Sunt întâlniri periodice a unui grup interministerial destinat acestei teme şi care discută îmbunătăţirea politicilor publice. Însă ceea ce cred că ar trebui şi este surprinzător pentru mine că nu există deja este faptul că crima organizată nu este considerată o problemă de siguranţă naţională.
Corupţia a fost considerată o problemă de siguranţă naţională, însă corupţia este generată de grupuri de crimă organizată sau de grupuri de interese, grupuri infracţionale. Recent, CSAT-ul a decis, la solicitarea preşedintelui, că traficul de droguri, care afectează tinerii, este parte din siguranţa naţională. Însă niciodată nu s-a discutat ca traficul de persoane, care este atât de prezent în România dintotdeauna, care afectează foarte mult societatea românească şi imaginea României, să devină o problemă de siguranţă naţională.
Când traficul de persoane nu e o problemă de siguranţă naţională
Cred că asta ar trebui să se întâmple. Nu numai traficul de persoane, ci criminalitatea organizată în general. Pentru că ceea ce observăm este că grupările de criminalitate organizată lucrează în toate domeniile. Nu mai sunt grupări specializate. Cei care aduc migranţi în Uniunea Europeană vor exploata o parte din migranţii respectivi. Vor recolta organe, dacă pot să facă acest lucru sau îi vor exploata în diverse alte moduri: de exemplu, să care mai departe în spaţiul Uniunii Europene droguri, care intră prin Portul Constanţa, că tot s-a întâmplat asta recent.
Practic, astăzi, grupările de criminalitate organizată exploatează fiinţe umane sau vulnerabilităţile sistemului de stat în toate modalităţile posibile: pentru a genera profit, pentru a genera bani. Şi atunci lupta trebuie să fie împotriva grupărilor de criminalitate organizată, nu doar împotriva traficului de droguri sau traficului de persoane.
Reporter: Cât de mult sunt ajutate grupurile de criminalitate organizată de dezvoltarea tehnologiei?
Silvia Tăbuşcă: Foarte mult. O mare parte din crima organizată s-a mutat în spaţiul online, atât pentru coordonare; coordonarea grupărilor transnaţionale sau cooperarea între grupări transnaţionale de crimă organizată este în mediul online.
Plăţile între aceste grupări se fac adesea în diverse monede virtuale şi e mult mai greu pentru autorităţile de aplicare a legii să îi identifice, dacă nu sunt prezenţi în mediul online.
Noi, în cadrul Universităţii Româno-Americane, avem un centru de cercetare dezvoltat cu poliţia naţională olandeză şi studenţii sunt implicaţi în identificarea în spaţiul online a unor indicatori legaţi de traficul de persoane, cum sunt recrutate persoanele în mediul online.
Şi atunci observăm că sunt grupări foarte mari de crimă organizată, care sunt extrem de prezente în mediul online şi care recrutează, în general, minori, pe metode de dragoste falsă sau diverse promisiuni false. Noi avem nişte conturi false şi ne jucăm cu ele în mediul online şi suntem contactaţi de grupările de criminalitate organizată care ne fac diverse oferte.
"Percepţia că doar fetele needucate se pot îndrăgosti de cineva pe care nu l-au văzut niciodată este o informaţie falsă"
Reporter: Metoda lover boy rămâne cea mai folosită?
Silvia Tăbuşcă: Este foarte prezentă în mediul online şi afectează orice tip de persoană, pentru că percepţia este că doar fetele needucate ajung să se îndrăgostească de cineva pe care nu l-au văzut niciodată. E o informaţie falsă. Sau chiar o dezinformare în plan naţional. Pentru că la noi au ajuns numai anul acesta patru persoane, toate foarte educate, care au fost recrutate în mediul online de lover boy şi au crezut promisiunile acestor persoane, ajungând în diverse forme de exploatare.
Una dintre fete a terminat liceul cu rezultate foarte bune la învăţătură. Părinţii au insistat ca ea să se înscrie la facultate, însă percepţia ei a fost destul de pragmatică: că o educaţie universitară în România nu-i oferă foarte multe oportunităţi şi că ar fi mai bine să plece să muncească în străinătate.
A postat pe Facebook un mesaj în care întreba comunitatea ce crede că ar fi mai bine pentru ea: să se înscrie la o facultate sau să plece la muncă în străinătate? Imediat a fost contactată de cineva care i-a spus că, evident, facultatea nu-i oferă oportunităţi, dar varianta lucrului în străinătate este o variantă bună.
A intrat într-o relaţie care s-a consolidat foarte repede: în trei săptămâni, fata respectivă s-a îndrăgostit nebuneşte de acest băiat şi a plecat cu el în străinătate după trei săptămâni, pentru a-şi construi o viaţă împreună acolo.
Odată ce a ajuns în străinătate, a fost sechestrată într-un apartament, a fost supusă la toate formele de violenţă posibilă: de la violenţă financiară – i-au fost luaţi bani, cardurile, astfel încât să nu poată să plece, documentele; violenţă fizică, psihologică. Şi în momentul în care urma să fie exploatată, să fie transferată pentru exploatare sexuală, a reuşit să ceară ajutorul uneia dintre prietenele sale foarte bune şi să intervină autorităţile statului respectiv, împreună cu autorităţile din România.
Dar, în general, această metodă de recrutare funcţionează în spaţiul online şi se dezvoltă foarte repede. Dacă în viaţa fizică, pentru a construi încredere şi a construi o relaţie aceşti bărbaţi au nevoie de câteva întâlniri care pot fi pe parcursul unei săptămâni, în mediul online lucrurile respective pot avea loc într-o singură zi şi pot creşte foarte repede încrederea şi construi o relaţie falsă.
Reporter: Asta înseamnă că cei care le mint şi le exploatează pe aceste fete sunt foarte buni psihologi?
Silvia Tăbuşcă: Sunt foarte buni psihologi, într-adevăr.
Reporter: Fac cursuri de manipulare sau ceva de genul ăsta?
Silvia Tăbuşcă: E un curs al vieţii. Ei transferă informaţiile de la unul la altul, se educă la nivelul grupării de criminalitate organizată şi se folosesc de vulnerabilităţile fetelor. De multe ori, fie aceeaşi persoană e în spatele mai multor conturi, fie sunt persoane diferite.
Primul pas este să abordeze o potenţială victimă, să devină prieten cu victima respectivă şi să descopere vulnerabilităţi sau ce-şi doreşte. Şi apoi un alt cont vine şi îi oferă o soluţie sau îi duce la îndeplinire dorinţa respectivă.
Dacă o tânără doreşte să studieze în străinătate, atunci va primi o ofertă de studiu în străinătate. Dacă îşi doreşte să muncească, va primi muncă. Dacă îşi doreşte dragoste, va primi afecţiune.
Practic, noi nu suntem din nou educaţi să înţelegem cum funcţionează criminalitatea în mediul online, pentru că avem încredere în toate conturile care ne contactează şi ne deschidem faţă de oamenii respectivi. Şi le menţionăm lucruri care sunt extrem de personale şi care apoi devin vulnerabilităţi pentru mulţi dintre tinerii din România. Şi am văzut asta foarte des în ultimul an.
Reporter: Ce arată noile date cu privire la banii pe care îi fac reţelele de crimă organizată?
Silvia Tăbuşcă: Depinde de modalitatea de acţiune. În plan internaţional se consideră că cei mai mulţi bani provin din droguri. Dar nu ştim în ce măsură aceasta este realitatea. Pentru că, spre deosebire de traficul de persoane, care este pe locul al doilea, traficul de droguri este mult mai uşor de identificat şi de cuantificat în bani.
Traficul de persoane este considerat a doua infracţiune ascunsă, după terorism. La fel ca teroriştii, traficanţii sau victimele pot fi lângă noi în societate şi dacă nu suntem educaţi să-i identificăm, nu avem capacitatea s-o facem.
ONU spune că avem capacitatea să identificăm sub 1% din numărul victimelor care sunt exploatate pe plan internaţional. 99% din aceste victime rămân nedescoperite. De aceea sunt foarte greu de cuantificat sumele care sunt raportate la acest tip de infracţionalitate.
Anul trecut, Comisia Europeană a estimat un cost în plan european care este foarte mare: vorbim de 2,7 miliarde de euro pe an, reprezentând costul traficului de persoane la nivelul celor 27 de ţări de state membre ale Uniunii Europene.
Anul trecut, în România, peste 450 de persoane au fost victime ale traficului de persoane. Cele mai multe victime sunt exploatate în Bucureşti. Jumătate dintre acestea sunt minori, iar cele mai multe provin din centrele de plasament.
“Numărul persoanelor minore continuă să fie unul extrem de ridicat, deci 48 la sută dintre acestea, din victimele identificate sunt minore. Ceea ce e îngrijorător: a crescut numărul minorelor din centrele de plasament sau din grija asistenţilor maternali – dintr-o formă de protecţie – de la 17 la sută în 2022, la 22 la sută în 2023”, a declarat, pentru Antena 3 CNN, subcomisarul Mihaela Drăguş, din cadrul Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP).
