Cele mai multe victime ale traficului de persoane sunt exploatate în Bucureşti. Capitala atrage traficanţii, având în vedere că aici sunt oamenii cu bani, spun specialiştii în combaterea traficului de persoane.
Subcomisarul Mihaela Drăguş, din cadrul Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) a vorbit, într-un interviu exclusiv pentru Antena 3 CNN, despre judeţele României în care traficanţii prosperă şi despre cum numărul victimelor minore a crescut, în special a celor din centrele de plasament sau aflate în grija asistenţilor maternali. Ea a explicat şi motivele pentru care fetele vulnerabile – nu doar material – cad în plasa traficanţilor, care le promit atenţia pe care nu o au acasă, în multe dintre cazuri.
Reporter: Câte victime ale traficului de persoane înregistrate anul trecut sunt minore?
Mihaela Drăguş: Numărul persoanelor minore continuă să fie unul extrem de ridicat, deci 48 la sută dintre acestea, din victimele identificate sunt minore. Ceea ce e îngrijorător: a crescut numărul minorelor din centrele de plasament sau din grija asistenţilor maternali – dintr-o formă de protecţie – de la 17 la sută în 2022, la 22 la sută în 2023.
Cine consumă material pornografic cu minori: „cetăţeni obişnuiţi, care pozează în familişti, cu principii”
Reporter: Care ar fi motivele pentru această creştere în cazul victimelor minore?
Mihaela Drăguş: Creşterea asta o pun pe seama a două motive: unul este accesul liber la internet a prea multor copii. Şi doi: faptul că există o cerere crescută de servicii sexuale, de materiale pornografice produse de minori. Asta, din partea cetăţenilor obişnuiţi, a celor care pozează în familişti, în oameni normali, în oameni cu principii. Dar care, odată ce îşi deschid telefonul, accesează site-uri pornografice, accesează materiale cu minori, cumpără materiale cu minori.
Acest lucru este extrem de dăunător. Acest lucru îi împinge, de fapt, pe traficanţi să caute noi şi noi victime, deoarece cumpărătorii nu văd în acele imagini sau acele filmuleţe fiinţe umane.
Văd nişte jucării sexuale, văd nişte unelte cu care ei să-şi realizeze proiectele, dacă vorbim de exploatarea prin muncă. Contribuie efectiv clienţii la proliferarea acestui fenomen şi România susţine şi implementează în Codul Penal pedepsirea clienţilor, a consumatorilor, şi susţine ca această pedepsire să se întâmple în cât mai multe ţări.
Pentru că miza traficanţilor din punct de vedere material nu este România, ci sunt ţările bogate, acolo unde banii clienţilor sunt mai mulţi şi aceştia sunt dispuşi să plătească mai mulţi bani pentru femei, pentru copii, pentru bărbaţii care sunt aduşi acolo.
Cum „au uşurat” reţelele sociale munca traficanţilor
Reporter: Cât de „vinovate” sunt reţelele sociale când vorbim de traficul de persoane?
Mihaela Drăguş: O parte din vină o văd şi din partea providerilor de reţele sociale, pentru că internetul a facilitat foarte mult munca traficanţilor. Dacă înainte racolarea sau recrutarea se făcea de la persoană la persoană şi un traficant trebuia să piardă ceva timp pentru a convinge o fată, un bărbat, un copil să aibă încredere în el şi să i se alăture, pentru un viitor mai bun, pentru un job mai bun din diferite motive, acum internetul rezolvă multe lucruri şi un traficant poate racola în acelaşi timp 10-15 victime. Avem cazuri de traficanţi care exploatează 10-15 victime în acelaşi timp, sub prezumţia de iubit, de viitor soţ.
Când „dragostea este o monedă amară”
Reporter: Vorbiţi de metoda aceea, lover boy?
Mihaela Drăguş: Exact. Metoda aceea, lover boy, care închide ochii victimelor şi care nu le lasă să vadă realitatea, deoarece cu toţii am fost îndrăgostiţi şi ştim cât de bine ne e şi câte endorfine creează acest sentiment.
Pentru un copil, pentru o tânără care a crescut, poate, într-un mediu abuziv; poate părinţii n-au fost cei mai drăguţi din lume, poate a crescut într-un centru de plasament... A avea un iubit, a avea ideea unei familii este ceva la care nu poate renunţa uşor.
Şi atunci este dispusă să îi facă pe plac. Chiar dacă a-i face pe plac înseamnă să se culce cu alţi bărbaţi, să producă materiale la videochat, să pozeze...
Deci dragostea este o monedă amară. Mă gândesc la faptul că şi eu sunt femeie şi mi-ar plăcea şi mi-a plăcut ca sentimentele unui bărbat faţă de mine să fie adevărate. Şi mă gândesc la vârsta adolescenţei, în care experienţa mea de viaţă era redusă, deşi am crescut într-o familie normală.
Când „te iubesc” înseamnă „te folosesc”, „te abuzez”
Nu toate fetele au crescut ca mine, într-o familie normală. Şi experienţa de viaţă, iată, nu ai cum s-o capeţi. La 15-16 ani te încrezi în celălalt. Cu atât mai murdară mi se pare această metodă în care „te iubesc” înseamnă „te folosesc”. Înseamnă „te abuzez”. Înseamnă „te exploatez”. Şi eu îmi cumpăr un Mercedes sau un BMW şi îmi fac o casă. Şi apoi te las. Pentru că urmează alte şi alte viitoare soţii.
Reporter: Dintre copiii aceştia, există un procentaj mare care este exploatat de către familiile lor?
Mihaela Drăguş: Procentajul mare, nu. Dar, ca şi impact, da. Mă gândesc la copiii care azi sunt exploataţi prin cerşetorie şi sexual – au fost cazuri. Puşi de părinţi să cerşească sau de membrii familiei extinse.
Reporter: Vârsta copiilor abuzaţi a crescut sau a scăzut?
Mihaela Drăguş: Numărul celor sub 14 ani a scăzut în anul 2023.
În schimb, a crescut numărul minorilor exploataţi, cu vârsta între 14 şi 17 ani.
„Depinde foarte mult integrarea unor victime de felul în care este primită de familie şi de comunitate”
Reporter: Cum pot fi convinse victimele să se adreseze autorităţilor?
Mihaela Drăguş: Foarte multe victime ale traficului de persoane nu vin către autorităţi. Îşi asumă vina: eu am fost de vină. Eu am fost cel care nu am fost destul de bun, destul de deştept, destul de isteţ încât să îmi dau seama că a fost o păcăleală.
Nu este deloc aşa. Traficanţii sunt extrem de versaţi, cunosc destulă psihologie, aş putea spune, încât să ştie pe ce butoane să apese.
Deci în niciun moment nu este vina victimei. Şi în niciun moment o victimă nu va fi trasă la răspundere pentru nicio faptă făcută în perioada de exploatare. Pentru că unii minori sunt, de exemplu, puşi să fure. Asta înseamnă exploatare. Asta înseamnă trafic. Sunt folosiţi minorii sub 14 ani pentru furturi.
Reporter: Autorităţile înţeleg lucrurile astea: medicii, psihologii, cei care lucrează în sistem. Dar societatea?
Mihaela Drăguş: Ăsta e şi rolul nostru. Să reuşim să ne ducem mesajele în societate, în toate comunităţile, încât aceste comunităţi să-i primească înapoi.
Cred că depinde foarte mult integrarea unor victime de felul în care este primită de familie şi de comunitate.
Fetiţa de clasa a VII-a care a aflat la şcoală că e traficată
Am fost la Bragadiru, la o activitate de prevenire a traficului de persoane, şi le-am explicat elevilor, le-am pus şi filmuleţe, iar după activitate, o fetiţă de clasa a VII-a m-a oprit şi mi-a spus că s-a regăsit în ceea ce s-a spus la activitate. I-au dat lacrimile.
Reporter: Adică ea nu-şi dădea seama că este traficată? Sau că este folosită?
Mihaela Drăguş: Pentru ea a fost o experienţă urâtă, care a traumatizat-o, pentru că ce înseamnă trauma unui copil? Copilul nu se mai acceptă, se autopedepseşte: uneori se taie, uneori are gânduri suicidare, devine agresiv...
Agresivitatea asta maschează tot o vulnerabilitate, tot o nevoie de a se recunoaşte, de a se regăsi. Fetiţa încercase să se taie, să se mutileze... Mergea la psiholog şi era în clasa a VII-a. Pentru că, începând cu clasa a V-a, tot navigând de pe o reţea pe alta, un domn i-a dat atenţie.
A intrat cu ea în discuţie, a fost destul de drăguţ cu ea, i-a oferit siguranţă, încredere, a început să îi împărtăşească fetiţa diferite lucruri care o preocupau.
După un timp, fetiţa a acceptat să îi trimită şi fotografii cu ea.
“Traficul de persoane mizează pe ruşine”
Reporter: Şi omul acela câţi ani avea?
Mihaela Drăguş: Avea 40 de ani, lucru pe care iniţial nu l-a spus. A avut un profil care să nu dea de bănuit că nu este adevărat, iar fetiţa nu a expus legătura ei părinţilor.
Iniţial, ea nu a spus. Decât atunci când părinţii au văzut că ea are acele manifestări, s-au alarmat. Pentru că ce se întâmplase: după acele fotografii, individul a vrut mai mult. A vrut o întâlnire. Fetiţa s-a speriat, a început să îl blocheze, el să o găsească, să încerce să pună presiune.
Pentru un copil de clasa a VI-a, a VII-a, nu ştie cum să reacţioneze. Consideră că ce a făcut el a fost atât de greşit, încât ruşinea va fi şi mai greu de suportat.
E important să se ştie că traficul de persoane mizează pe ruşine, mizează pe culpabilizare. Traficanţii asta îşi şi doresc: să nu apară în faţa justiţiei, să nu facă nicio zi de puşcărie, iar victima să rămână cu o traumă pe toată viaţa.
Considerăm că ea a fost vinovată. Ea a fost, de la început până la sfârşit, victima unei infracţiuni.
Miliardele de dolari, casele, maşinile care apar în urma exploatării acestor copii, femei şi bărbaţi sunt... cum să zic? Nu e normal să rămână aşa! Lucrurile acelea trebuie redate societăţii, trebuie confiscate, trebuie investite în reabilitarea victimelor.
Începând de anul trecut, instituţia noastră a beneficiat de nişte fonduri provenite de la infractori, din confiscarea foloaselor acestora, în urma comiterii infracţiunilor. Şi au fost alocate şi prevenirii traficului de persoane. Mă bucur că am putut lua de la bugetul de stat o sumă importantă, cu care am mers în şcoli, cu care am mers prin campaniile noastre.
Începând de anul trecut, mergem şi în grădiniţe.
Reporter: În grădiniţe?
Mihaela Drăguş: Da, şi în grădiniţe, deoarece copilul, atunci când reacţionează cu un adult, pleacă de la premisa că adultul e ok, adultul îmi vrea binele. Şi am avut situaţii în care unchi, bunici, sub forma unui joc se apropiau, aveau atingeri nepermise. Lucrurile astea, pentru un copil, sunt greu de sesizat.
Noi putem prin poveşti să-i facem atenţi, să spună stop, ce zonă de confort trebuie permisă şi ce zonă nu, în sensul că anumite atingeri, anumite joculeţe nu sunt, de fapt, ceea ce îi trebuie unui copil.
Instituţia noastră are un număr mic, comparativ cu numărul populaţiei vulnerabile din România.
Reporter: Cine sunt cei vulnerabili pentru traficanţii de persoane?
Mihaela Drăguş: Cei vulnerabili din punctul de vedere al traficului de persoane, sunt, în primul rând, cei care au o carenţă educaţională, adică au finalizat probabil maxim opt clase. Şi atunci devin foarte uşor de abordat, pentru ofertele de muncă, ofertele de îmbogăţire, relaţie...
Apoi cei vulnerabili sunt cei care vor să demonstreze familiei, comunităţii, că sunt pe picioarele lor, că sunt gata să îşi ia viaţa în propriile mâini.
Cei vulnerabili sunt cei care au mamă, au tată, au masă, casă, dar nu sunt văzuţi. Nu sunt văzuţi aşa cum şi-ar dori ei. Nu primesc suficientă atenţie. Poate părinţii sunt preocupaţi cu traiul zilnic, cum a fost cazul fetiţei din Bragadiru. Avea mamă, avea tată, aveau serviciu, aveau toate condiţiile materiale, dar cineva nu prea se uita la ea cu adevărat.
Reporter: Care sunt judeţele cu cele mai multe probleme, din punct de vedere al traficului de persoane?
Mihaela Drăguş: Când ne uităm la judeţe, trebuie să înţelegem că judeţele de provenienţă nu sunt întotdeauna judeţele de exploatare. Principalele judeţe de provenienţă pentru victimele traficului de persoane, în 2023, au fost Bacău, Dolj, Braşov, Vrancea. Iar cele mai multe victime sunt exploatate în Capitală. Pentru că atrage Capitala, fiind număr mare de persoane, fiind oameni mulţi cu bani... atragi. Bucureştiul atrage traficanţii ca pol de exploatare în România.
Anul trecut, în România, peste 450 de persoane au fost victime ale traficului de persoane.
