Antena 3 CNN Actualitate Operațiune dificilă pe mare. Cele două cadavre descoperite plutind în zona Gura Portiței nu pot fi recuperate

Operațiune dificilă pe mare. Cele două cadavre descoperite plutind în zona Gura Portiței nu pot fi recuperate

gura portitei
Alerta a fost dată de un pescador aflat în zonă. FOTO: Getty Images
de Bianca Chirilă    |    06 Sep 2024   •   16:10

Cele două cadavre observate pe Marea Neagră, la aproximativ şapte mile sud-est de satul de vacanţă Gura Portiţei, nu au putut fi recuperate, din cauza degradării accentuate a acestora, a anunţat vineri, într-un comunicat de presă, Autoritatea Navală Română (ANR).

Cele două trupuri neînsufleţite au fost observate marţi de echipajul unui pescador aflat în zonă, iar ANR, prin serviciul de specialitate din subordine, şi Garda de Coastă au încercat recuperarea acestora în aceeaşi zi.

„Vizibilitatea redusă pe timpul nopţii, coroborată cu condiţiile hidrologice din zonă, nu a permis monitorizarea continuă a trupurilor neînsufleţite, ceea ce a condus la imposibilitatea recuperării acestora”, se specifică în comunicatul instituţiei statului.

Potrivit sursei, cazul este în continuare în atenţia autorităţilor, iar avizul emis către navigatori rămâne în vigoare pentru a se comunica în permanenţă cu navele care se află în zonă. 

×
Subiecte în articol: Gura Portiţei cadavre Marea Neagrã
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close