Reprezentanții Poliției și Jandarmeriei au dat detalii despre bărbatul care a incendiat mai multe bunuri, marți, în Palatul Parlamentului din București. Autoritățile încă îl caută pe suspect și cer ajutorul populației în acest sens.
„A fost un conflict spontan. Ce este important și aș vrea să asigur opinia publică: din datele pe care le avem la acest moment, persoana respectivă nu a aruncat cu substanța inflamabilă spre alte persoane, ci doar spre bunuri, iar incendiul a afectat doar bunuri, iar persoanele care se aflau în zona respectivă nu au fost rănite.
O echipă de cercetare complexă desfășoară la acest moment investigații. Vrem în primul rând să depistăm persoana respectivă. De asemenea, desfășurăm o întreagă paletă de activități în ceea ce privește audierea de martori, verificarea de camere de supraveghere în vederea stabilirii situației de fapt, pentru a avea o imagine completă cu privire la evenimentul respectiv, iar persoana să fie trasă la răspundere pentru faptele sale.
Avem semnalmentele (n.r. bărbatului) care au fost transmise tuturor polițiștilor. De asemenea, conform competențelor și atribuțiilor noastre, desfășurăm investigații pe toată gama de atribuții pe care o avem.
Din informațiile pe care le avem, în incinta instituției a avut loc un conflict între persoana respectivă și cei care se aflau în zonă.
La acest moment, Poliția Română, Jandarmeria Română, au în trafic, în teren, echipaje care desfășoară verificări, investigații și filtre sunt angrenați în punctele principale de tranzit. Pe de altă parte, avem activități investigative care se desfășoară de personal specializat pentru a ajunge cât mai repede la identitatea celui în cauză.
Vorbim despre o persoană periculoasă. Bineînțeles, o persoană care face o faptă de distrugere prin incendiere este un pericol, de aceea suntem concentrați și avem în teren echipe pentru a o depista cât mai rapid. E vorba de o faptă prevăzută de codul penal, cu pedeapsă între 2 și 7 ani închisoare. Astfel, în cazul în care va fi găsită vinovată, riscă pedeapsa cu închisoarea, persoana respectivă. Automat vorbim de o persoană periculoasă.”, a transmis Poliția Română.
Poliţie: Bărbatul care a provocat incendiul de la Palatul Parlamentului poate face până la 7 ani de închisoare
Poliţia Română precizează că bărbatul care a incendiat, marţi, o incintă din Palatul Parlamentului este căutat pentru săvârşirea infracţiunii de ''distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani''.
De asemenea, Poliţia Română a publicat imagini cu suspectul de la Palatul Parlamentului - un bărbat cu părul grizonat, de circa 60-65 de ani - şi face apel la populaţie pentru depistarea acestuia.
Jandarmeria precizează că zona incendiată la Palatul Parlamentului nu se afla în zona de securitate a clădirii
Jandarmeria Română precizează marţi că incendiul provocat la Palatul Parlamentului nu se afla în zona de securitate a clădirii, iar bărbatul care a dat foc unor bunuri pe care le deţinea nu ajunsese la filtrele de control şi de securitate ale Serviciului de Pază şi Protecţie (SPP).
"În jurul orei 13,50, la obiectivul Palatul Parlamentului, în zona unui magazin de suveniruri, aflat în proximitatea Sălii de expoziţii 'Constantin Brâncuşi', un bărbat a dat foc unor bunuri pe care le avea în posesie, după care a plecat de la faţa locului. Menţionăm faptul că, în zona producerii evenimentului, accesul este liber, conform Regulamentului de Acces în Camera Deputaţilor şi Senat, până la filtrele de control şi securitate ale SPP. De asemenea, este foarte important de precizat că bărbatul nu a pătruns în zona de securitate din incinta clădirii", arată sursa citată.
În zona afectată s-au deplasat lucrătorii Departamentului de Pompieri de la sediul Palatului Parlamentului pentru stingerea incendiului şi s-au luat măsuri de evacuare a persoanelor.
"Incendiul a fost lichidat de către efectivele IGSU, fără a rezulta persoane rănite, ci doar pagube materiale. La faţa locului au fost direcţionate efective din cadrul DGJMB, DGPMB, IGSU, SPP", precizează Jandarmeria.
La acest moment, forţele de ordine desfăşoară activităţi specifice, atât la interior, cât şi în zona exterioară, pentru depistarea persoanei, luându-se în calcul şi posibilitatea ca persoana să fi părăsit obiectivul, menţionează sursa citată.