Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis, la reuniunea Comunităţii Politice Europene de la Budapesta: Migraţia rămâne o provocare importantă la nivel european

Klaus Iohannis, la reuniunea Comunităţii Politice Europene de la Budapesta: Migraţia rămâne o provocare importantă la nivel european

R.M.
5 minute de citit Publicat la 20:51 07 Noi 2024 Modificat la 01:10 08 Noi 2024
klaus iohannis reuniune budapesta
Klaus Iohannis a participat, joi, la cea de-a cincea reuniune a Comunităţii Politice Europene / sursă foto: Administrația Prezidențială

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a participat joi, la cea de-a cincea reuniune a Comunităţii Politice Europene, care a avut loc la Budapesta, Ungaria. În intervenţia sa, preşedintele României a subliniat că ţara noastră rămâne angajată atât în ​​implementarea de măsuri eficiente în materie de gestionare a migraţiei, cât şi în asigurarea securităţii frontierelor externe ale UE şi în asumarea pe deplin a rolului său de stat membru care aplică acquis-ul Schengen.

Klaus Iohannis a participat la discuţiile în format restrâns în cadrul grupului de lucru pe tema migraţiei

Agenda reuniunii din Budapesta a inclus, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, o sesiune plenară dedicată provocărilor de securitate la adresa Europei, cu accent pe situaţia din Ucraina, precum şi discuţii în grupuri de lucru, în format restrâns, pe aspecte privind migraţia şi securitatea economică.

„Discuţiile liderilor din cadrul sesiunii plenare au evocat impactul semnificativ al agresiunii ruse împotriva Ucrainei asupra întregului continent, dar şi la nivel global, subliniindu-se necesitatea unei acţiuni coordonate la nivel european pentru continuarea sprijinului pentru Ucraina, care luptă pentru apărarea independenţei, a suveranităţii şi a integrităţii sale teritoriale. Preşedintele României a participat la discuţiile în format restrâns în cadrul grupului de lucru pe tema migraţiei.

În intervenţia sa, Preşedintele Klaus Iohannis a atras atenţia asupra faptului că migraţia rămâne o provocare importantă la nivel european, care solicită un răspuns comun şi cuprinzător, atât pe dimensiune internă, cât şi în relaţia cu ţările de origine şi de tranzit. Preşedintele României a subliniat necesitatea unei abordări constante a acestei provocări care se află în centrul dezbaterilor politice în multe state europene, întrucât evoluţiile privind migraţia continuă să fie îngrijorătoare pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu şi al continuării războiului din Ucraina”, precizează sursa citată, potrivit Agerpres.

Citește și: Dovada că Nicolae Ciucă i-a dat lui Klaus Iohannis vila din Aviatorilor. Semnătura lui apare pe Hotărârea de Guvern

Klaus Iohannis a adus în discuție implementarea la nivelul UE al Pactului privind migraţia

Preşedintele Klaus Iohannis a evocat o serie de priorităţi importante în acţiunea europeană în gestionarea migraţiei pentru perioada următoare.

„Astfel, Preşedintele României a subliniat importanţa unei implementări eficiente la nivelul UE al Pactului privind migraţia, un instrument care se poate dovedi util şi în relaţia cu partenerii din afara UE. Totodată, a menţionat că România deja implementează unele dintre prevederile Pactului, prin Proiectul-pilot derulat la graniţa cu Serbia, care s-a dovedit un exemplu de bune practici în ceea ce priveşte returnările, procedurile de azil şi prevenirea migraţiei ilegale. De asemenea, Preşedintele Klaus Iohannis s-a referit la importanţa cooperării operaţionale regionale, care se dovedeşte, în egală măsură, un instrument eficient de acţiune, punctând experienţa recentă a proiectelor pe care România le desfăşoară împreună cu alţi parteneri europeni (Bulgaria, Grecia, Austria, Ungaria şi Slovacia) şi cu Comisia Europeană, în vederea gestionării eficiente a migraţiei", transmite Administraţia Preşedinţială.

Iohannis a subliniat că România rămâne angajată atât în implementarea de măsuri eficiente în materie de gestionare a migraţiei, cât şi în asigurarea securităţii frontierelor externe ale UE şi în asumarea pe deplin a rolului său de stat membru care aplică acquis-ul Schengen.

În privinţa modalităţilor de abordare pe termen lung a fenomenului migraţiei, preşedintele s-a referit la importanţa utilizării de o manieră coerentă şi coordonată a tuturor instrumentelor aflate la dispoziţia UE şi a statelor membre, inclusiv prin dezvoltarea unor modalităţi comune de acţiune în domenii precum asistenţa pentru dezvoltare, combaterea criminalităţii organizate, mecanismele de avertizare timpurie şi monitorizarea.

„Preşedintele României a arătat că este esenţială gestionarea migraţiei în conexiune cu securitatea internă şi a subliniat, astfel, că ţara noastră asigură o protecţie consolidată a frontierelor externe ale UE, cu rezultate substanţiale în controlarea şi prevenirea migraţiei ilegale. În context, Preşedintele Klaus Iohannis a punctat necesitatea refacerii încrederii în proiectele de succes ale Uniunii, cum ar fi spaţiul Schengen, printr-o acţiune comună şi eficientă a statelor membre. În acest sens, a reiterat că pentru România finalizarea procesului de aderare la Schengen nu reprezintă doar un obiectiv politic important la nivel naţional, ci reflectă şi angajamentul ferm faţă de proiectul european", precizează sursa citată.

În marja reuniunii CPE a avut loc o întâlnire dedicată sprijinirii Republicii Moldova la care au participat, alături de Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, liderii din România, Franţa, Italia, Polonia, Marea Britanie, precum şi Preşedintele Consiliului European şi Preşedinta Comisiei Europene.

Preşedintele României a adresat felicitări, alături de ceilalţi lideri, pentru rezultatul alegerilor recente, exprimând aprecierea cu privire la eforturile de reformă din ultima perioadă, concretizate în progrese constante, în ciuda provocărilor generate de ameninţările şi imixtiunile din partea Rusiei, care s-au intensificat în contextul electoral. Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, totodată, necesitatea de a menţine ritmul alert al reformelor, gradul înalt de vigilenţă instituţională, precum şi aplicarea lecţiilor învăţate cu prilejul actualelor scrutine şi în perspectiva alegerilor parlamentare din 2025.

„De asemenea, România a exprimat, o dată în plus, aprecierea pentru rezultatul pozitiv al referendumului constituţional, ceea ce va permite includerea obiectivului de aderare la Uniunea Europeană în Constituţia Republicii Moldova. Preşedintele României a pledat pentru continuarea sprijinului din partea UE şi a statelor membre şi partenere în favoarea Republicii Moldova, liderii europeni participanţi reafirmând angajamentul de continuare a acestui sprijin pentru îndeplinirea de către Republica Moldova a obiectivelor sale de pace şi democraţie. Preşedintele Klaus Iohannis s-a referit, într-un context mai larg, la menţinerea sprijinului pentru democraţiile europene care sunt supuse interferenţei din exterior, vizibilă inclusiv în cazul unor procese electorale precum cele recent desfăşurate în Republica Moldova sau Georgia", se mai arată în comunicat.

Iohannis a avut o întrevedere bilaterală cu noul Secretar General al Consiliului Europei

La finalul reuniunii, liderii participanţi au adoptat o declaraţie comună prin care salută rezultatele referendumului şi alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, angajându-se, totodată, în continuarea sprijinului necesar pentru ca ţara să poată continua reformele şi lupta împotriva interferenţelor externe.

Preşedintele României a avut, în marja CPE, o întrevedere bilaterală cu noul Secretar General al Consiliului Europei (CoE), Alain Berset, care a preluat mandatul în septembrie 2024. Cu prilejul discuţiilor, Secretarul General al CoE a prezentat priorităţile mandatului său, cu accent pe revitalizarea democraţiei şi sprijinul pentru Ucraina în lupta împotriva agresiunii Rusiei. Preşedintele Klaus Iohannis a asigurat că ţara noastră susţine pe deplin Organizaţia şi valorile sale şi va rămâne implicată activ pe toate palierele de acţiuni prioritare, pentru un multilateralism eficient.

×
x close