Antena 3 CNN Actualitate Justiție Victimele lui Alfred Bulai sunt îndemnate de Parchet să ia legătura cu procurorii. Identitatea le va fi protejată

Victimele lui Alfred Bulai sunt îndemnate de Parchet să ia legătura cu procurorii. Identitatea le va fi protejată

Andreea Ştefan
2 minute de citit Publicat la 16:39 30 Iul 2024 Modificat la 16:44 30 Iul 2024
New Project - 2024-07-30T164337.443
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 le îndeamnă pe studentele de la SNSPA care ar fi fost victime ale profesorului Alfred Bulai să ia legătura cu procurorii. Sursa foto: Captură video YouTube

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 le îndeamnă pe studentele de la SNSPA care ar fi fost victime ale profesorului Alfred Bulai să ia legătura cu procurorii, anchetatorii susţinând că le vor asigura protecţia şi le vor proteja identitatea.

„Având în vedere informațiile apărute în spațiul public cu privire la împrejurarea sociologul Alfred Bulai, profesor și analist politic, ar fi pretins favoruri de natură sexuală unor studente din cadrul SNSPA - Școala de Studii Politice și Administrative - Ministerul Public încurajează orice persoană care deține date relevante contacteze organele judiciare la adresa de mail [email protected].

Ținând cont de dezideratul privind protejarea vieții private și demnitatea persoanelor vătămate sau a persoanelor care pot furniza date esențiale privind faptele prezentate public, aducem la cunoștință măsurile de protecție prevăzute în Codul de Procedură Penală:

În cazul persoanelor prezumate vulnerabile, pe tot parcursul procedurilor judiciare pot fi luate măsuri specifice pentru protecția datelor de identitate, în acord cu dispozițiile art. 126 alin. (1) lit. c) Cod de Procedură Penală, raportat la art. 113 alin. (2) și (3) Cod de Procedură Penală.

Pe tot parcursul procedurilor judiciare, persoanele pot fi audiate prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea și imaginea distorsionate, în acord cu dispozițiile art. 126 alin. (1) lit. d) Cod de Procedură Penală, raportat la art. 113 alin. (2) și (3) Cod de Procedură Penală.

În cazul aplicării măsurilor de protecție, mijloacele de probă administrate în procesul penal nu vor cuprinde adresa reală sau datele de identitate, acesta fiind păstrate în condiții de confidențialitate.

Începerea urmăririi penale in rem este o etapă a procesului penal ce are ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București într-un comunicat.

Poliţia Capitalei efectuează cercetări într-un dosar ce vizează folosirea funcţiei în scop sexual în cazul profesorului Alfred Bulai, au declarat surse judiciare, potrivit Agerpres.

Poliţiştii Capitalei au demarat investigaţiile, faţă de persoana în cauză urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun, a informat DGPMB. Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie.

Potrivit unei investigaţii jurnalistice realizate de site-ul Snoop, Alfred Bulai, profesor la SNSPA, ar fi hărţuit sexual mai multe studente.

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a solicitat, luni, Comisiei de Etică a instituţiei o analiză „urgentă şi detaliată" a cazului profesorului Alfred Bulai, a cerut retragerea acestuia din poziţia de director al Departamentului de Sociologie şi suspendarea participării sale la activităţile didactice pe perioada derulării analizei.

×
Parteneri
x close