UPDATE - Potrivit unor surse, profesorul Alfred Bulai, cercetat într-un dosar ce vizează folosirea funcţiei în scop sexual, a depus cererea de pensionare.
Poliţiştii Capitalei au demarat investigaţiile, faţă de persoana în cauză urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun, se arată într-o informare a Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).
Știrea inițială:
Poliţia Capitalei efectuează cercetări într-un dosar ce vizează folosirea funcţiei în scop sexual în cazul profesorului Alfred Bulai, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Vestea vine după ce luni el a fost suspendat SNSPA odată cu apariția în spațiul public a unor înregistrări cu profesorul universitar care le cerea studentelor să se dezbrace.
Poliţiştii Capitalei au demarat investigaţiile, faţă de persoana în cauză urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun, se arată într-o informare a Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).
Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosirea funcţiei în scop sexual, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Potrivit unei investigaţii jurnalistice realizate de site-ul Snoop, Alfred Bulai, profesor la SNSPA, ar fi hărţuit sexual mai multe studente.
Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a solicitat, luni, Comisiei de Etică a instituţiei, o analiză "urgentă şi detaliată" a cazului profesorului Alfred Bulai, a cerut retragerea acestuia din poziţia de director al Departamentului de Sociologie şi suspendarea participării sale la activităţile didactice pe perioada derulării analizei.
„Luni, 29 iulie 2024, conducerea Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a luat act cu deosebită îngrijorare de acuzaţiile de hărţuire sexuală şi comportament abuziv, aduse prof. univ. dr. Alfred Bulai, formulate în cadrul unei investigaţii jurnalistice publicate recent. SNSPA are o toleranţă zero pentru orice formă de hărţuire, discriminare sau abuz. Considerăm că un astfel de comportament este inacceptabil şi dăunător mediului academic, punând în pericol siguranţa şi bunăstarea studenţilor noştri. Imediat după apariţia acuzaţiilor în presă, rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, după consultarea cu preşedintele Senatului SNSPA, prof. univ. dr. Iordan Bărbulescu, şi cu decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice, conf. univ. dr. Cristian Pîrvulescu, s-a autosesizat şi a solicitat Comisiei de Etică a SNSPA o analiză urgentă şi detaliată a situaţiei”, informează instituţia de învăţământ superior într-un comunicat de presă.