Antena 3 CNN Actualitate Justiție Marina Pandarof, iubita lui Florian Coldea, a fost trimisă în judecată de DIICOT pentru trafic de droguri

Marina Pandarof, iubita lui Florian Coldea, a fost trimisă în judecată de DIICOT pentru trafic de droguri

Marina Pandarof
Marina Pandarof, omul de legătură al lui Florian Coldea cu Albania și cu lumea arabă. Sursa Foto: Captură video Antena 3 CNN
de Andreea Ştefan    |    01 Aug 2024   •   18:47

Marina Pandarof, iubita lui Florian Coldea, a fost trimisă în judecată joi de DIICOT pentru trafic de droguri.

„Prin rechizitoriul din data de 31 iulie 2024,  procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura centrală, Secția de combatere a traficului de droguri au dispus trimiterea în judecată a 3 inculpați cercetați în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor trafic de droguri de mare risc, deţinere ilegală de droguri de mare risc în vederea consumului propriu șI cumpărare de droguri de mare risc în vederea consumului propriu.

Din materialul probator administrat a rezultat că la data de 23.02.2022, unul dintre inculpați a fost prins în flagrant, pe o stradă din Sectorul 1 al municipiului București, în timp ce deținea în autoturismul pe care-l conducea, cantitate de 2,38 grame cocaină, ambalată în trei punguțe. Drogul de mare risc descoperit asupra acestuia a fost preluat de la o inculpată în cauză, în baza unei înțelegeri prealabile, în scopul transportului către cumpărătorul final, un alt inculpat, care a și efectuat plata.

De asemenea, cercetările efectuate au mai relevat că la data de 06.10.2022, inculpata a deținut în locuința sa, pentru consum propriu, cantitățile de  0,31 grame cocaină și 0,57 grame cocaină în amestec cu alpha-PHIP, cofeină, fenacetină și benzocaină (droguri de mare risc).  

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului București.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, a transmis DIICOT.

Cine este Marina Pandarof, blonda care i-a făcut lui Florian Coldea intrarea în lumea arabă

Marina Pandarof, celebra blondă cu care s-a pozat Florian Coldea, alături de unul dintre cei mai căutați albanezi ar fi, potrivit surselor Antena 3 CNN, omul de legătură cu Albania și cu lumea arabă.

Româncă ar fi cea care i-ar fi facilitat lui Florian Coldea întâlnirea şi nu doar cu albanezul, ci și cu mai multe persoane influente din Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.

Majed Al Sorour, fost CEO al Golf Saudi și federaţiei saudite de golf, a făcut parte din conducere a echipei de fotbal New Castle. Este listat cu avere de 2,8 miliarde de dolari și este considerat unul dintre cei mai influenți oameni din lumea arabă și nu numai.

Sub patronajul turneelor de golf, Majed Al Sorour a concentrat în Arabia Saudită miliardarii planetei, investitori, politicieni și a creat o nouă piață de influență.

O lume în care a reușit să ajungă în 2019. Marina Pandarofo, o tânără din Slatina. Şi-a început cariera în Dubai și în scurt timp a ajuns să lucreze pentru colosul golf Saudi.

Afaceri cu droguri şi politicieni de top în jurul "Blondei lui Coldea"

Coordonator de evenimente cu biroul la Riad, aceeași blondă care, potrivit surselor Antena 3 CNN, a fost săltată într-o dimineață de către polițiștii antidrog. Ofițerii aveau informații că face trafic de droguri în lumea bună a Capitalei.

I-a fost percheziționat apartamentul închiriat de la un cunoscut om de afaceri din București și au fost găsite asupra sa 2 grame de cocaină. Săltată cu o zi înainte să plece în Arabia Saudită, Marina Pandarof a fost pusă sub control judiciar.

Odată cu ea au ajuns la audieri alți oameni importanți, un fost primar și un șef al unei societăți de stat din Olt, toți consumatori, potrivit surselor judiciare. Cel din urmă a și fost pus sub acuzare, la fel ca Marina Pandarof.

Potrivit acelorași surse, Marina Pandarof a ajuns în cercurile înalte din capitala României fix din acest motiv, apropierea sa de Majed Al Sorour a făcut pe mulți politicieni și oameni de afaceri din România să creadă că o pot folosi ca să ajungă în clubul celor mai puternici și influenți oameni de pe planetă.

×
Citește mai multe din Justiție
» Vezi toate știrile din Justiție
Cele mai noi știri
Parteneri
x close