Antena 3 CNN Actualitate Cu ce teorii ale conspirației începe 2025: FOGVID-24 răspândit prin ceața de Revelion și ordinele lui Trump pentru arestarea românilor

Cu ce teorii ale conspirației începe 2025: FOGVID-24 răspândit prin ceața de Revelion și ordinele lui Trump pentru arestarea românilor

Robert Kiss
4 minute de citit Publicat la 07:00 09 Ian 2025 Modificat la 09:18 09 Ian 2025
GettyImages-1662708140
Dezinformările și teoriile conspirației se răspândesc cu o viteză uluitoare pe rețelele sociale. Foto: Getty Images

Anul 2025 începe cu teorii ale conspirației, unele noi, altele ceva mai vechi însă reluate și răspândite cu aceeași convingere pe rețelele sociale: de la dezinformări precum „vinderea gazului din Marea Neagră ca plată pentru aderarea la Schengen”, la fake-news-uri și teorii cu adevărat abracadabrante precum FOGVID-24, o ceață răspândită de Ocultă cu scopul de a ne îmbolnăvi sau de a ne controla prin nanotehnologie. Nu lipsesc din arsenalul dezinformării de pe rețelele sociale nici arma HAARP, armata obligatorie sau planul Nesara Gesara pentru resetarea financiară.

Dezinformările și teoriile conspirației se răspândesc cu o viteză uluitoare pe rețelele sociale, în special pe TikTok, unde nu există niciun filtru de cenzură, iar utilizatorii, de la micro-influenceri la simpli cetățeni care au un cont de TikTok promovează fel și fel de aberații. În același timp, pe celelalte rețele, interesul pentru verificarea informațiilor scade, dovadă fiind ultima decizie anunțată de șeful Facebook, Mark Zuckerberg, care spune că rețeaua va copia modelul lui Elon Musk, impus pe X, unde însuși mogului tech răspândește informații false. 

Impactul unor afirmații false, viralizate, asupra societății s-a văzut și în România, inclusiv în anul electoral 2024. Fake-news-urile au stat și ele la baza ascesiunii personajului Călin Georgescu, care în repetate rânduri a făcut afirmații false, printre cele mai notorii fiind cele despre Ucraina, unde nu ar fi niciun război, sau despre cum România nu a primit niciun ban din PNRR, cum tăiem pădurile pentru a face loc eolienelor (în Dobrogea, unde sunt cele mai multe eoliene, acestea sunt puse pe dealuri, nu în zone împădurite) și lista poate continua.

Teoriile conspirației cu care începe anul 2025

Prima teorie a conspirației care a apărut chiar din prima zi a noului an este cea legată de „FOGVID-24”. Teoria a apărut în Statele Unite și în Marea Britanie însă s-a răspândit rapid și în alte țări, după ce în mai multe părți ale lumii oamenii au pus ceața apărută în primele nopți ale anului (inclusiv în România, de Revelion), pe seama unui amplu program al ocultei pentru îmbolnăvirea populației. Cei care au răspândit această teorie a conspirației susțin că ceața densă este o armă chimică produsă de om.

Videoclipuri virale cu oameni care își îndreptau lanternele în ceață pe timp de noapte pentru a arăta „particule neobișnuit de mari” au fost distribuite de mii de ori pe platforme sociale precum X și TikTok. 

Potrivit acestora, „ceața chimică” a dus la sute de îmbolnăviri cu simptome precum nasul care curge, febră, oboseală, pierderea energiei, dureri de cap, migrene sau dureri în gât. Toate aceste simptome ar fi apărut după ce oamenii au ieșit afară și au fost expuși la „ceața severă”. 

Alte teorii, răspândite și în România, susțin că ceața conține de fapt nanotehnologie care intră în organism și funcționează ca un GPS prin care putem fi controlați. Teoria este promovată inclusiv de contrui care distribuie postări în numele lui Călin Georgescu, unul dintre acestea fiind pagina „Proiect de țară: Hrană, Apă, Energie”, care este un „grup de comunicare constituit de susținătorii activi ai domnului Călin Georgescu”.

„Multă lume a acuzat dureri în gat sau probleme respiratorii în urma expunerii la acest praf inteligent (smart dust), sau cum au catalogat-o cei în necunoștință de cauză, ceață”, se arată într-una dintre postări.

Tot în legătură cu fenomene meteorologice, și în 2025 teoria HAARP, o armă pentru manipularea vremii, este la fel de răspândită. Viscolul din Statele Unite sau chiar incendiul din Los Angeles au fost atribuite celebrei arme Haarp.

La categoria noi teorii ale conspirației se încadrează și presupusele „ordine executive” semnate de Donald Trump (Trump nu poate semna nimic în calitate de președinte ales până în 20 ianuarie când preia oficial mandatul) prin care „se vor confisca toate averile celor care au traficat copii, au consumat adrenochrome (un compus organic produs ca urmare a procesului de oxidare a adrenalinei - despre care adepții teoriei conspirației spun că este „sânge adrenalizat, obținut prin torturarea victimelor”) sau au făcut acte de corupție”, iar aceștia vor fi arestați.

Potrivit celor care răspândesc această teorie, cele două „ordine” date de Trump se vor aplica și în România, acesta fiind motivul pentru care „Johannis și judecătorii refuză să dea drumul la putere”.

Alte teorii răspândite în SUA spun despre Kamala Harris că a fost arestată și dusă într-un centru de detenție din Congres, că Justin Trudeau este fiul biologic al lui Fidel Castro sau că Donald Trump va merge în curând în Groenlanda pentru a semna trecerea insulei „sub controlul Americii”.

O teorie ceva mai veche, reluată la început de an, are legătură cu o credință răspândită de adepții QAnon - planul Nesara Gesara - o resetare financiară care va duce la distribuirea de miliarde de fonduri secrete către oameni din întreaga lume și la ștergerea tuturor datoriilor.

Această teorie a ajuns și în România și este răspândită pe Facebook: „A început redistribuirea bunurilor QFS către populație la nivel global. În România, prima acțiune a ANAF a fost ștergerea datoriilor mici, urmează datoriile mari. Este planul Nessara Gessara care lucrează la nivel global în acest moment”.

În ultima săptămână, în România au fost răspândite mai multe dezinformări:

-Ne vindem gazul la schimb pentru Schengen- Ministrul Energiei a demontant acest fake-news. Mai multe informații AICI.

-Armata devine obligatorie - Ministrul Apărării a demontat acest fake-news. Mai multe informații AICI.

-Nu există dovezi pentru imixtiunea rusă în alegerile din România. Mai multe informații despre toate doveziile implicării rusești AICI.

×
x close