Antena 3 CNN Economic Biz News Ministrul Muncii propune încălcarea legii: Alocaţie doar pentru copiii din familii sărace

Ministrul Muncii propune încălcarea legii: Alocaţie doar pentru copiii din familii sărace

Ministrul Muncii propune încălcarea legii: Alocaţie doar pentru copiii din familii sărace
19 Feb 2010   •   11:32
Scrie-i ministrului Muncii ce crezi despre tăierea alocaţiilor

Nu toţi copiii vor mai primi alocaţie. Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a anunţat, vineri, că cei care au părinţi cu venituri mari nu vor mai primi acest sprijin financiar din partea statului. Prin această măsură, Guvernul încearcă să facă economii pentru a putea poată mări suma pentru cei defavorizaţi financiar.

Ministrul Mihai Şeitan spune că ministerul intenţionează să plafoneze şi acordarea tuturor prestaţiilor sociale, astfel încât doar persoanele care au realmente nevoie de ajutor să beneficieze de acesta.

Totodată, secretarul de stat pe asistenţă socială din Ministerul Muncii, Mariana Nedelcu, transmite că există un grup care lucrează la un proiect de act normativ privind alocaţia pentru copii, iar acesta va fi regândit în aşa fel încât "să meargă doar acolo unde este cazul".


Propunerea încalcă Constituţia


Însă, o asemenea măsură încalcă legea fundamentală a statului, Constituţia, şi este discriminatorie. Iată ce prevede Constituţia în aces caz:

ARTICOLUL 16
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
ARTICOLUL 49
(1) Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor.


Mai mult, pe site-ul Ministerului Muncii se precizează clar: "Alocatia de stat pentru copii este un drept universal. "Universal" doar pentru unii, nu şi pentru actualul ministru al muncii.

Se încalcă drepturile copiilor

Şeitan mai spune că pentru plata alocaţiei de stat există un buget prevăzut în care ministerul trebuie să se încadreze, şi în acelaşi timp, programul de guvernare prevede majorarea alocaţiei de stat pentru copii, lucru care nu s-ar putea întâmpla.

Astfel, grupul de lucru ia în calcul neacordarea alocaţiei pentru copiii care provin din familii înstărite, pentru a se majora cuantumul alocaţiei primite de copiii care vin din familiile sărace.

Cu toate acestea, însă, ministrul Muncii pare că nu a discutat despre această măsură nici măcar cu colegii din PD-L. Preşedintele Organizaţiei de Femei din partid, Sulfina Barbu, susţine că îl va întreba pe ministru ce intenţii are.

Citeşte aici ce a declarat Sulfina Barbu

În prezent, alocaţie de la stat este în jur de 40 de lei şi se acordă până la vârsta de 18 ani.

Criteriile propunerii nu au fost încă stabilite, măsura fiind încă în dezbatere.


Antena3.ro



×
Subiecte în articol: alocatie copii mihai seitan
Parteneri
Afacerea cu care doi români din Bihor au dat lovitura
x close