Legea salarizării provoacă revolta bugetarilor. Angajaţii din Justiţie deschid săptămâna protestelor, iar riscul blocării instanţelor este unul major. Grefierii din Bucureşti şi din ţară refuză să intre la procese, aşa că şedintele s-ar putea amâna una dupa alta. Sunt proteste marți dimineață și la ANAF Craiova și ANAF Mureș.
UPDATE 11.05. Angajaţii de la Administraţia Finanţelor Publice (AJFP) Olt şi de la Trezorerie au protestat spontan marţi, timp de o oră şi jumătate, până la ora 10,00, nemulţumiţi de prevederile din noua lege a salarizării, potrivit liderilor sindicali din cele două instituţii.
La protestul de la AJFP au participat circa 90% dintre salariaţi, iar la Trezorerie a fost întreruptă activitatea în intervalul orar 8:30 - 10:00.
"Astăzi, salariaţii în proporţie de peste 90% au ieşit în faţa AJFP Olt într-un protest spontan, cu care sindicatul nu are nicio legătură, noi avem un calendar separat, aşa cum am stabilit în birou executiv, pe care îl vom urma în zilele următoare", a spus liderul Sindfisc Olt, din cadrul AJFP, Dan Dumitraşcu.
El a precizat că, deşi protestul de marţi nu a fost o acţiune a sindicatului, nemulţumirile sunt aceleaşi.
"Doleanţele colegilor care au ieşit la acest protest spontan sunt aceleaşi cu ale noastre din punct de vedere sindical, sunt legate de noua lege a salarizării, de încadrarea categoriei Finanţe în noua lege şi, în general, de aceleaşi doleanţe pe care le-am avut şi anterior legate de condiţiile de muncă, de lipsa de personal şi, bineînţeles, salarizarea deficitară", a spus Dumitraşu, scrie Agerpres.
La Trezorerie, la Slatina şi în judeţ au participat la protest toţi salariaţii, activitatea fiind întreruptă în intervalul 8:30 - 10:00.
"A fost o acţiune spontană la care au participat toţi salariaţii", a spus Dragoş Duna, liderul sindical al Filialei SedLex din cadrul Trezoreriei din judeţul Olt.
Angajaţii din cele două instituţii solicită o grilă salarială distinctă în noua lege a salarizării, "poziţionare corectă în noua lege în concordanţă cu standardele impuse finanţiştilor", recunoaşterea specificului activităţii prin recompensarea salarială a interdicţiilor, incompatibilităţilor, riscurilor profesionale şi complexităţii muncii", "finanţarea corectă a activităţii profesionale", "condiţii decente de muncă".
UPDATE 10.25. La ANAF Craiova, 100 de angajați au ieșit în fața instituției și au anunțat că întrerup activitatea câteva ore.
Ei spun că le scad salariile cu 2.000 - 5000 de lei.
Ei spun că și miercuri, și joi vor protesta.
Sunt proteste și la ANAF Mureș.
Angajații cer o grilă distinctă în proiectul salarizării și să fie plătiți corect pentru activitatea și condițiile de muncă.
![]()
FOTO: Antena 3 CNN
UPDATE 10.10 Grefierii de la mai multe instanțe în București și din țară refuză să intre la procese, ceea ce înseamnă că ședințele de judecată s-ar putea amâna și că se vor judeca doar procesele urgente. Astfel, în perioada 2–5 iunie 2026, în intervalul orar 08:00–12:00, activitatea în instanțe și parchete va fi suspendată parțial. În 4 iunie, în intervalul orar 08:00–12:00, activitatea în instanțe și parchete va fi oprită total, anunță Sindicatul Național al Grefei Judiciare DICASTERIAL.
La unele dintre instanțe, grefierii ies pe scări în fața instituțiilor, la altele se rezumă la a nu intra la ședințe.
Câteva ore pe zi, grefierii vor asigura doar urgenţele. Reprezentanţii grefierilor susţin că noua lege a salarizării menține "o grilă profund inechitabilă și discriminatorie".
Grefierii din Mureș și Gorj au întrerupt activitatea pentru câteva ore și au anunțat că joi vor bloca aceste instituții.
![]()
FOTO: Antena 3 CNN
Știrea inițială
Începe o săptămână de foc, cu proteste și blocajele în instituțiile statului din cauza noii legi a salarizării. Grefierii din instanțe și parchete își vor suspenda activitatea în această săptămână timp de câteva ore în fiecare zi, în timp ce 20 de mii de medici și asistenți vor protesta în fața Guvernului. În vămi, trezorerii și ANAF se anunță proteste spontane, iar profesorii amenință cu boicotarea examenelor naționale. Ministrul interimar al Muncii susține că proiectul legii salarizării va fi modificat pe alocuri după prima rundă de consultări cu sindicatele.
„Sunt foarte curioasă dacă domnul Bolojan își poate asuma blocarea sistemului sanitar din țara noastră”, spune o femeie.
Aproximativ 20.000 de medici, asistenți și angajați din sănătate vor protesta pe 3 iunie, în fața Guvernului. Sindicatul începe pașii pentru a porni greva generală în spitale după ce noua lege a salarizării ar reduce veniturile unei asistente medicale cu 1.500 de lei, unei infirmiere cu 1.200, în timp ce un medic de pe ATI ar pierde chiar și 2.000 de lei. Guvernul promite însă că va compensa sumele până în 2031.
„Nu ne garantează nimeni că aceste măsuri compensatorii vor fi păstrate pe un termen de 5 ani de zile.
O infirmieră va merge acasă cu un salariu net de 3.000 lei și o asistentă cu 4.000 lei. Acum eu întreb clasa politică dacă li se pare moral ca dumnealor să-și mărească prin noua lege a salarizării cu venituri cuprinse între 2500 și 3.500 lei și aceste categorii de lucrători care lucrează și duc greu să aibă pierderi și scăderi”, spune Alexandru Giulea, vicepreședinte Sanitas București.
Scăderi între 1.000 și 3.000 de lei brut vor avea și grefierii care sunt pregătiți să blocheze sistemul de justiție ca formă de protest.
„Între 2-5 iunie, toate instanțele vor avea programul parțial suspendat în intervalul 8-12, iar in 4 iunie programul va fi suspendat total”, a declarat Răzvan Creangă, reprezentant.
Reducerile salariale ar putea varia între 500 și 2.000 de lei, în funcție de profesie
În Trezorerii și ANAF se anunță proteste spontane, iar în vămi, angajații sunt pregătiți să blocheze activitatea.
„Urmează ca începând de săptămâna aceasta să notificăm Autoritatea Vamala Română dacă va continua să ne ignore pentru un conflict de muncă, respectiv grevă generală”, a declarat Voinea Negoiță - președintele Sindicatului Meridian.
Peste jumătate de milion de bugetari ar urma să aibă tăieri de sporuri și plafonări, ceea ce va duce la reducerea veniturilor. Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, admite că există probleme în noua lege pe care va încerca să le corecteze după finalizarea negocierilor.
Potrivit calculelor, reducerile salariale ar putea varia între 500 și 2.000 de lei, în funcție de profesie, după eliminarea unor sporuri și plafonarea altora la 20%.
De exemplu, în cazul unui agent-șef, salariul net ar putea scădea de la aproximativ 6.400 de lei la 5.900 de lei, ceea ce înseamnă o diminuare de circa 500 de lei pe lună.
Și profesorii din educație amenință din nou cu greva generală și boicotarea examenelor naționale, după ce sindicatele au descoperit că sporurile pentru dirigenție, suprasolicitare și gradația de merit dispar sau sunt transformate în bonusuri temporare.