Reporter: Aş dori să vorbim despre depresie, despre anxietate, despre epuizare. Aici, în România, încă sunt percepute drept niște atitudini copilărești: nu ai nimic, nu ai nici o problemă, nu e nimic în neregulă cu tine, ești doar obosit și lucruri de genul ăsta…
Andrew Solomon: Corect. Ei bine, vreau să spun că nu cred că asta este o descriere bună a depresiei, dar știu că această atitudine există peste tot în lume. Cred că, într-un fel, dificultatea constă în faptul că toți am avut momente de tristețe și greutăţi și ne-am simțit puțin depășiți de situație și nu prea am putut să facem față.
Cei mai mulți oameni reușesc să treacă peste astfel de situații și momente, dar cred că depresia este în, mod inerent, atunci când ajunge în stadiul clinic, foarte diferită de aceste sentimente, chiar dacă reprezintă o versiune extremă a acestor sentimente.
Deci, în același mod în care eşti în apă și se răcește și te gândești: "Ei bine, pot înota în apă rece". Odată ce se transformă în gheață, nu mai poți înota în ea. Se transformă în altceva, chiar dacă asta se întâmplă gradual.
Și cred că există o continuitate între depresia trăită în mod obișnuit și stadiul extrem care reprezintă o boală mintală cu adevărat semnificativă, în care cineva se luptă profund. Cred că această continuitate face ca oamenii să înțeleagă foarte greu distincția.
“Anxietatea clinică, atunci când se instalează cu adevărat, este o chestiune de a fi îngrozit fără să știi de ce anume ești îngrozit”
Reporter: Pentru mine a fost foarte clar care este diferența citind cartea dumneavoastră și a fost un moment în care am devenit conștientă de diferență în termeni reali. De aceea cred că ceea ce faceți este foarte important în acest domeniu. Puteţi explica oamenilor care este acel lucru care poate fi simțit diferit?
Andrew Solomon: Diferența este că depresia nu este în mod esențial o chestiune de tristețe. Întotdeauna spun că opusul depresiei nu este fericirea, ci vitalitatea. Și ceea ce tinde să dispară atunci când te confrunți cu depresia clinică nu este doar orice interes deosebit de a trăi, ci și incapacitatea de a înțelege de ce altcineva ar fi interesat să trăiască. Nu este cea mai mare parte, deși poate conține elemente în care te simți atât de trist. Doar că ai pierdut acel sentiment, că nu mai există un scop în a continua.
Și pierzi acest sentiment chiar dacă ai o viață plină și bogată și copii de care să ai grijă și tot felul de alte lucruri. Totul pare, pur și simplu, fără rost. Și apoi tinde să fie însoțită (depresia – n.r.) de anxietate. Iar anxietatea este un sentiment de frică teribilă.
Dar, de cele mai multe ori, când ne este frică sau când ne simțim anxioși și într-un sens care nu e clinic, suntem anxioși din cauza a ceva. Știi, sunt neliniștit dacă mi-am amintit să împachetez totul pentru o călătorie pe care o voi face mâine. Sunt neliniștit dacă biopsia pe care am făcut-o la degetul de la picior va ieşi pozitivă. Sunt neliniștit legat de tot felul de lucruri care fac parte din treburile de zi cu zi.
Dar anxietatea clinică, atunci când se instalează cu adevărat, este o chestiune de a fi îngrozit fără să știi de ce anume ești îngrozit. Este frica deconectată de orice stimulent de frică. Și în timp ce noi toți suntem făcuți să experimentăm frica - știți, oamenii nu vor fugi de lei dacă nu au experimentat frica. Aceasta este o emoție umană foarte importantă. Suntem cu adevărat concepuți pentru a o experimenta temporar și apoi să mergem mai departe.
Când se instalează ca o afecțiune permanentă, fără niciun stimulent sau sursă aparentă, atunci este complet debilitantă și invalidantă. Iar oamenii vor face aproape orice pentru a scăpa de acest sentiment agonizant pe măsură ce el se acumulează.
Reporter: Ce vă ajută în lupta cu depresia?
Andrew Solomon: Am fost ajutat de psihoterapie. Am făcut psihoterapie. Am fost ajutat de medicamente.Am fost ajutat de faptul că m-am căsătorit și am copii, ceea ce mi-am dorit dintotdeauna să fac. La un moment dat, însă, nu s-a mai întâmplat, și pentru că am avut o structură de sprijin.
Cred că oamenilor nu le place să vorbească prea mult despre rolul iubirii în această chestiune, pentru că adesea se implică faptul că, dacă ești deprimat, este pentru că nu ești capabil să iubești sau pentru că nu ești demn de iubire și, de asemenea, pentru că unii oameni sunt destul de izolați
Dar, de fapt, să te îndepărtezi de toate relațiile lipsite de substanță, cu care multe vieți sunt aglomerate, și să te conectezi pe deplin la cele în care există o legătură emoțională autentică, cu siguranță nu va vindeca depresia de la sine.Nu e ca și cum nu poți iubi pe cineva dintr-o stare depresivă. Asta e super important! Nu poți face asta. Dar persoana va fi mult mai motivată să se recupereze dacă se află într-o poziție în care nu poate uita că este iubită și în care știe că este capabilă să iubească alți oameni.
Când „te simți copleșit de nevoia de a-ți lega șireturile sau să-ţi găteşti prânzul”
Reporter: Și deasupra acestui sistem de sprijin despre care vorbiti, există un moment, un semn, ceva ce oamenii care te iubesc sunt mai conștienți să vadă în tine, sau tu ești conștient de ceva și spui "oh, acesta este un moment dificil, am nevoie de ajutor?"
Andrew Solomon: Ei bine, depresia este o afecțiune ciclică. Așa că cei mai mulți oameni care o experimentează o dată o vor experimenta din nou. Unii oameni răspund foarte bine la medicație sau unii oameni au doar un singur episod, legat de un eveniment de viață. Dar, în general, depresia vine iar și iar. Prima dată este cel mai greu de înțeles.
Însă după ce ai experimentat-o o dată, știi care este senzația, cum se simte. Și dacă ești atent la cineva la care ții, poți spune că “nu mai ești tu însuți. Vorbești ca atunci când erai deprimat”.
Dar, în primă instanță, cred că lucrul crucial este să descoperim acea lipsă de interes, de energie și de implicare și instalarea acelei paralizii insensibile, în care activitățile obișnuite ajung să pară incredibil de dificile.
Și care, în loc să te simți copleșit de eșecul democrației și într-o lume din ce în ce mai fascistă, te simți copleșit de nevoia de a-ți lega șireturile sau să-ţi găteşti prânzul. Sentimentul de a nu fi capabil să faci ceea ce ai fost întotdeauna în stare să faci înainte este cel mai sigur semn.
„Dacă lucrul care te va ajuta se dovedește a fi un medicament, nu petrece șapte ani rezistând și simțindu-te nefericit”
Reporter: Se vorbește mult în public despre medicamente în aceste cazuri. Sunt oameni care spun că nu este bine să iei tratament, sunt oameni care trăiesc doar datorită medicamentelor... Deci, care este calea de mijloc, să spunem, calea corectă în această chestiune?
Andrew Solomon: Depresia este un singur cuvânt pentru un set de experiențe foarte difuze. Dar știi, dacă tușești, s-ar putea să tușești pentru că ai cancer pulmonar, s-ar putea să tușești pentru că ești alergic la ceva. Sau s-ar putea să tușești pentru că nu ai băut suficientă apă în această dimineață.
Tusea aceea poate avea mai multe cauze. Și, de asemenea, există multe moduri de a trata tusea: poți bea mai multă apă, poți lua un medicament pentru tuse, poți face tot felul de lucruri. Deci, depresia necesită mai multe forme de abordare și nu este un fenomen unic. Acestea fiind spuse, cred că este util să urmărim toate tratamentele cele mai eficiente și ceea ce pare a fi cel mai eficient este să avem toate tratamentele împreună.
Să ai terapie, să ai medicamente, să-ţi îmbunătăţeşti dieta, să lucrezi, să faci exerciții fizice, să te implici - așa cum am spus mai devreme - cu oamenii pe care îi iubești și care te iubesc.
Dacă pui totul cap la cap, șansele de recuperare sunt cele mai mari. Dar lucruri diferite funcționează pentru oameni diferiți și sunt unii oameni care nu tolerează medicamentele sau pur și simplu nu le place ideea de a le lua.
Puteţi să mergeți mai departe și încercați orice altceva! Dar dacă restul nu funcționează, să știi că acesta este unul dintre lucrurile la care te poți întoarce dacă ai nevoie.
Deci, cred că nu sunt excluse ca o opțiune! Nu există nici un motiv pentru a exclude medicaţia ca opțiune! Și, de asemenea, oamenii par să creadă că dacă încep să ia un medicament, vor fi schimbați pentru totdeauna.
Poți să începi să iei medicamente și dacă nu-ți plac efectele pe care le are, poți să nu le mai iei. Dar merită să încerci. Așa cum am spus, unii oameni au efecte secundare extreme, unii oameni pur și simplu au o rezistență la ideea de medicație.
Nu este nici pe departe singurul sau chiar cel mai bun mod de a aborda depresia, ci doar unul dintre numeroasele moduri de a o aborda, iar pentru cei cărora le este de ajutor - un grup în care mă număr și eu - poate fi de mare ajutor.
Vreau să spun că am fost șocat - ultimul episod grav pe care l-am avut a fost în 2017 și am fost pe medicația pe care o luasem și care, din diverse motive necunoscute, se pare că nu a fost eficientă în mod corespunzător. În cele din urmă, după ce m-am simțit foarte rău timp de 8 luni, am trecut la un alt medicament. Am avut câteva zile de depresie, din când în când, dar, în esență, nu am mai fost deprimat de atunci. Pur și simplu am scăpat de ea fără a scăpa de restul personalității mele.
Aşa că trebuie să afli ce funcționează pentru tine, dar nu te închide. Viața este scurtă, iar dacă lucrul care te va ajuta se dovedește a fi un medicament, nu petrece șapte ani rezistând și simțindu-te nefericit, pentru că cei şapte ani nu se mai întorc.
„A discuta despre ceea ce simți și despre ceea ce trăiești este primul pas pentru a primi ajutor și pentru a-ți recăpăta viața”
Reporter: Se spune că dacă vom creşte nivelul de conştientizare cu privire la depresie și anxietății este util. Este asta de ajutor?
Andrew Solomon: Există întotdeauna îngrijorarea că, cu cât vorbim mai mult despre aceste afecțiuni, cu atât este mai probabil ca oamenii să le experimenteze. Oamenii sunt foarte influențabili și răspund la ceea ce citesc și la ceea ce aud.
Deci, dacă ai o grămadă de prieteni care au burnout, este mult mai probabil să ai şi tu burnout. Și dacă știi că toți au burnout, asta va avea un efect asupra ta. Dacă cineva dintr-o școală se sinucide, șansele ca o altă persoană din acea școală să se sinucidă sunt de până la cinci ori mai mari și, adesea, cealaltă persoană care se sinucide va fi cineva care nu o cunoștea pe prima persoană care a murit.
Deci nu este o chestiune de durere, este o chestiune de opțiune care a devenit disponibilă. Dar, după ce am stabilit toate acestea, povara de a încerca să păstreze aceste suferinţe secrete îi face pe mulți oameni să ajungă la un nivel de angoasă care nu este necesar.
Și a discuta despre ceea ce simți și despre ceea ce trăiești este primul pas pentru a primi ajutor și pentru a-ți recăpăta viața, pentru a putea găsi un sens în experiențele tale și pentru a putea - știi - orice ar fi, să ai grijă de copiii tăi, de părinții tăi, de tine însuți.
Mă refer la toate modurile în care ai putea avea nevoie. Deci, cred că este important să vorbim public despre acest subiect. Cred că este important să existe discuții deschise despre asta. Cred că poveștile media senzaționaliste care spun - știți - 23 la sută dintre americani sau 15 la sută dintre români sau oricine altcineva se confruntă cu asta sau cu asta. Acestea sunt adesea destul de distructive.
Dar, în același timp, când vorbim despre acest lucru, cred că trebuie să știm că nu este vorba de diagnosticul unei persoane: nu ești deppresia ta, nu este vorba de anxietate sau ceva de genul acesta. De aceea, cred că discuția despre acest lucru poate fi de ajutor pentru mulți oameni, într-un fel.
Da, cred că pentru persoana care vorbește, cred că este extrem de util. Pentru persoanele care aud și care fie vor să ajute persoana respectivă, fie trec prin experiențe similare, este util. Pentru persoanele care se simt foarte singure, ceea ce reprezintă una dintre experiențele centrale ale depresiei, este util să știe că mai sunt și alți oameni care fac acest lucru.
Dar, acestea fiind spuse, rata depresiei este în creștere. Rata anxietății a crescut în mod catastrofal, în special la persoanele tinere. Am făcut atâtea cercetări, am făcut atâtea progrese, avem atâtea tratamente și totuși problema este din ce în ce mai mare și mai mare și mai mare.
„Sunt o mulţime de oameni care par a fi complet izolaţi”
Reporter: Și de ce se întâmplă asta?
Andrew Solomon: Suntem în punctul în care spui de ce se întâmplă asta și ce putem face pentru a rezista mai bine: este greu de spus. Dar ce poate face un individ? Un individ care se confruntă cu aceste simptome poate face multe în privința lor.
Reporter: Poate am pierdut conexiunea cu noi? Poate că nu mai avem familii mari, comunități mari în jurul nostru, nu ne cunoaștem vecinul de alături și lucruri de genul acesta?
Andrew Solomon: Ei bine, cred că lumea modernă în ansamblu este foarte dificilă. Lumea modernă include simțul conexiunilor, al vecinilor tăi și include și înțelegerea tipului de carieră la care ai acces. Știi, într-o perioadă anterioară, trăiai într-un sat și puteai să fii morar, puteai să fii fierar sau puteai să fii preot și puteai să înțelegi ce reprezentau aceste opțiuni.
Și, de asemenea, în acea perioadă, te căsătoreai doar cu cineva care locuia în localitatea ta și, probabil, cu cineva care provenea din clasa ta socială, ceea ce însemna că exista o gamă foarte limitată de opțiuni. Nu era ceva la care puteai să dai swipe left tot timpul, această infinitate de opțiuni cu care se confruntă acum oamenii în epoca internetului-
Era mai puțină informație, dar sunt tot felul de lucruri: oamenii dormeau mai mult înainte de a avea lumina electrică, apoi a scăzut cantitatea de somn, apoi a scăzut și mai mult, iar internetul a scăzut timpul de somn considerabil și mai mult. Oamenii obișnuiau să facă exerciții fizice regulate și să nu stea pe scaun toată ziua.
Vreau să spun, există atât de multe aspecte ale vieții moderne care intră în joc, și, desigur, o mulțime de oameni se confruntă acum cu depresie și anxietate legate de evenimentele mondiale, la sentimentul că Globul se încălzește și că poate nu va fi nici o planetă pentru copiii sau nepoții noștri. Oamenii sunt îngrijorați de ideea că acest moment, în care democrația pare să conducă lumea, este pe cale de dispariție.
Cred că oamenii au o mulțime de temeri teribile: cred că nu vor mai avea prosperitatea economică de care s-au bucurat părinții lor. Toate aceste lucruri îi afectează.
Deci este vorba de circumstanțe interne, circumstanțe externe și lumea de azi. Adică, aș putea sta aici pentru următoarea oră și jumătate, enumerând toate lucrurile care sunt dificile în viața modernă. Sunt atât de multe!
Dar, cu siguranță, această conectare sensibilă la media este una dintre ele. Săptămâna trecută, britanicii au putut citi un articol care spunea `de ce oamenii de vârstă mijlocie au atât de puțini prieteni?` Și m-am gândit: "Ei bine, cred că eu sunt de vârstă mijlocie și am o mulțime de prieteni", dar, pe măsură ce am citit, am realizat că sunt o mulțime de oameni care par a fi complet izolați.
Și își petrec viața uitându-se la un ecran: un ecran de televizor, un ecran de calculator, când sunt la serviciu, când sunt acasă și nu formează o legătură nici măcar cu oamenii din propria lor casă. Deci este evident că asta este teribil și otrăvitor în societatea noastră.
„Mitul cel mai dăunător în mod constant despre depresie este acela că poți să te scoți singur din ea”
Reporter: Dar, pe de altă parte, există mituri despre depresie. Care credeți că este cel mai periculos, să zicem?
Andrew Solomon: Ei bine, mitul cel mai dăunător în mod constant despre depresie este acela că poți să te scoți singur din ea. Că dacă te antrenezi un pic mai disciplinat și te tragi de mânecă, o să fie bine. Și eu am crezut asta când am fost prima dată deprimat, și toți ceilalți pe care i-am întâlnit vreodată au crezut asta. Există convingerea că trebuie să renunți la medicație, ca şi cum ai lua un antibiotic, ai scăpat de gripă și acum putem continua fără ea. De cele mai multe ori, dacă suferi de depresie, aceasta este o afecțiune care durează toată viața și necesită un tratament continuu de un fel sau altul, dar, la fel ca toată lumea, am renunțat de multe ori la medicamente și de multe ori la terapie înainte de a-mi da seama că "ei bine, probabil că am nevoie de ele pe termen lung".
Și acum, când sunt în terapie, simt că am conversații moderat interesante, dar mai ales pentru că mă gândesc că am nevoie de cineva care să fie bine informat și competent în cazul în care mă îndrept spre un declin catastrofal.
Așadar, toate aceste mituri sunt extrem de periculoase și cred că și mitul care persistă cu adevărat, conform căruia dacă ești deprimat este cumva legat de lene sau că ai vrut cumva să fii deprimat sau că obții ceva din asta, sau că o faci pentru atenție.
Știi, toate lucrurile astea sunt adevărate poate unu la sută din timp. Dar, în general, nu este prea amuzant să fii deprimat sau să te comporți ca atare, iar cei mai mulți oameni care manifestă acest comportament se luptă în mod autentic cu ceva ce tu, dacă nu ai fost niciodată deprimat, nu poți înțelege pe deplin, dar trebuie să accepți.
I se spune noua pandemie. Alții ii spun boala secolului. Alții nici nu vor să știe că există. Vorbim despre depresia, boala care, oficial, în Romania aproape că nu există. Deși la nivel global sunt peste 300 de milioane de oameni care suferă si sunt tratați pentru această boală, România este, în acte, ţara cu cea mai mică rată a depresiei. O statistică mincinoasă, spun medicii psihiatri şi psihologii. Nu avem studii făcute, nu există o rețea de sănătate mintală nivel naţional, si, mai ales, nu vorbim despre problemele noastre de multe ori nici cu cei apropiați.
Campania “3.2.1 Vorbește despre tine” care a debutat luni la Antena 3 CNN încearcă să facă primul pas către un demers naţional necesar: să corecteze felul în care depresia şi burnout-ul sunt privite şi tratate în ţara noastră. Campania a pus cap la cap toate aceste date, dar a adunat şi mărturii tulburătoare ale unor oameni care au trecut si trec prin această afecțiune gravă. Unii dintre ei sunt persoane publice care au vorbit pentru prima dată în faţa camerei despre problemele lor. Au făcut-o în fata Mariei Coman, care, în premieră în media din Romania, a jucat pentru această campanie două roluri: cel de jurnalist - aşa cum o cunoașteți, precum şi de psiholog clinician - a doua ei meserie.
