Sinteza zilei: Horia Georgescu, propulsat în sistem de tatăl său. Ce rol a jucat arhiva fostei Securităţi17 Mar
Darius Vâlcov, la Sinteza zilei: Este vorba de un denunţ. Îmi voi apăra onoarea şi corectitudinea16 Mar
Ponta despre reţinerea şefului ANI: "Eu mă ocup ca oamenii să aibă pâine. Show-ul e asigurat de alţii" 16 Mar
Ministerul Sănătăţii a cerut o anchetă în cazul tânărului care a murit aşteptând să facă un RMN16 Mar
Mircea Badea: Mă joc cu fii-miu de-a "vine doamna Kovesi şi ne bagă la puşcărie". Vezi aici cum se distrează puştiul16 Mar
Şeful ANI, Horia Georgescu, a fost reţinut de DNA. Prejudiciul din dosar se ridică la 75 de milioane de euro16 Mar
Noul Cod Fiscal va fi trimis Senatului. Ponta cere dezbatere în regim de urgenţă imediat după Paşte16 Mar
Elena Cristian, la Daily Income: Darius Vâlcov a luat o decizie foarte bună demisionând, punându-se la dispoziţia autorităţilor16 Mar
Mircea Badea: Şova a aflat de propunerea de arestare făcută de DNA de la sora mea. Cât de tare e faza asta?15 Mar
Darius Vâlcov, la Sinteza Zilei: Sunt nevinovat. Demisia mea este un gest cât se poate de normal în astfel de circumstanțe15 Mar
Victor Ponta: Toate instituţiile statului au confirmat că, în 2007, nu aveam nicio treabă cu contracte cu Turceni şi Rovinari15 Mar
Unii preferau vilele şi hotelurile, alţii terenurile. În ce investeau Udrea, Cocoş, Vanghelie şi Bica spăgile primite15 Mar
Traian Băsescu va fi audiat miercuri de procurori. Fostul preşedinte, chemat la Parchet în dosarul de şantaj14 Mar
Klaus Iohannis a fost plimbat greșit prin Budapesta, după ce poliția a încurcat drumulPublicat acum 23 ore si 8 minute
Ce înseamnă victoria lui Trump pentru România. Mihai Gâdea: „E o șansă importantă pentru noi, nu un motiv de îngrijorare”06 Noi
Ce scrie presa maghiară despre cum Klaus Iohannis i-a întors spatele lui Viktor Orban la Budapesta. „Ca și cum n-ar fi existat”Publicat acum 14 ore si 57 minute