Guvernul a reglementat ARESTUL la domiciliu: 30 de zile în timpul urmăririi penale, prelungit la maxim 180 de zile30 Iun
Mihai Răzvan Ungureanu nu a putut fi audiat în Comisia SIE. Calimente: Nu a fost cvorum. Colegii de la PSD au boicotat şedinţa 30 Iun
De la Sfintele Moaşte, la "sfântul microfon". Gestul INEDIT al unui elev care iese din sala de examen30 Iun
Mircea Badea, despre situaţia din Grecia: Nici nu ştiam câtă competenţă zace în România în materie de economie30 Iun
Mircea Badea: Nu mai vreau să mă inflamez, o ard cool. Am fost la doctor şi m-a măsurat cu un aparat de măsurat căpocul30 Iun
Fii la putere! Caravana jurnaliştilor Antenei 3, pe tărâmurile frumoasei Bucovine. Ce spun oamenii speciali de acolo29 Iun
Adrian Ursu: Scripcaru trebuia luat pentru foarte multe alte lucruri. Unde erau domnii procurori până acum?29 Iun
Radu Tudor: Ginerele lui Traian Băsescu făcea afaceri dubioase şi ilegale cu nişte mafioţi, cu nişte indivizi apropiaţi de KGB29 Iun
La Ordinea Zilei. "Am stat în stradă pentru că Mihai Răzvan Ungureanu se dădea cu toate alifiile" 29 Iun
Bogdan Chirieac: Dacă Mihai Răzvan Ungureanu devine director SIE, Klaus Iohannis va avea puterea în mod discreţionar29 Iun
Fii la putere! Poveşti de viaţă impresionate de la Suceava: "Este lumina lui Dumnezeu în toate"29 Iun
Codrin Ştefănescu: Nu cred că Ungureanu este impus extern la SIE. Iohannis vrea să îi mulţumească pe toţi29 Iun
Fii la putere! Antena 3, la Suceava. "Toţi oamenii de aici ne-au primit cu atât de multă căldură, ne-au spus că ne iubesc şi că ne respectă"29 Iun
A simţit că îi vine sorocul şi a plecat spre spital. Ce s-a întâmplat cu gravida în staţia de tramvai29 Iun
Fii la putere! Mănăstirea Dragomirna, locul în care istoria se întâlneşte cu liniştea şi spiritualitatea29 Iun
Fii la putere! În 2010, Antena3 şi Fundaţia Mereu Aproape v-au cerut ajutorul în numele celor loviţi de inundaţii. Ce s-a întâmplat de atunci şi până acum29 Iun
Anamaria Prodan, în lacrimi după moartea nașului ei, Silviu Prigoană: „Trebuia să ne întâlnim sâmbătă, la masă”12 Noi