Peste deal de locul în care Delta Transilvaniei a luat în stăpânire podişul de la Sic dai peste o altă aşezare al cărei nume sună ca o strigătură ciobănească: Ţaga! Şi mai dai peste ceva: un indicator rutier prin care un oficial s-a gândit să impună o limită de viteză neobişnuită.
Putem să ne imaginăm că cineva, grijuliu, a vrut să ocrotească marea avuţie locală: bacteria misterioasă care produce brânza unicat de aici, “camembertul” românesc!
Ascuns într-o mică grotă pe care oamenii au prelungit-o cu o făbricuţă, secretul fermierilor clujeni a fost bine păzit vreme îndelungată. Nici acum, după redescoperirea tradiţiei, nu e pe deplin dezvăluit.
Atât de special e locul, încât ambiţia comuniştilor de a reproduce, pe la jumătatea anilor 70, microclimatul şi mediul de cultură, a eşuat lamentabil. Degeaba au râcâit ei roca, au smuls felii şi le-au dus în altă parte! Bacteria minune doar aici ştie să îşi facă treaba.
Ca în orice loc unde banalitatea e spartă în bucăţi spectaculoase, şi în Ţaga legendele se nasc şi se rostogolesc prin epoci. Cică demult, demult, sătenii au dat iama în rezerva de brânză a stăpânului zgârcit al locului. Şi, ca să pună prada la adăpost, au ascuns-o în grotă, descoperind apoi că mucegaiul şi mirosul au potopit-o. Unul din ei a avut îndrăzneala să o guste iar de aici legenda s-a preschimbat în meşteşug şi tradiţie.
O poveste recentă spune că nişte somelieri au luat o mostră din produsul tradiţional de aici şi au băgat-o în competiţie cu 40 de sortimente din lumea întreagă. Și, după jurizarea profesioniştilor şi degustări încrucişate cu soiuri de vinuri bine alese, a ieşit învingătoare brânza de
Ţaga.
O vorbă înţeleaptă îndeamnă să nu îţi scoţi sufletul pe tarabă. Cu el topit însă în fiecare lucru pe care îl împlineşti, poţi fi sigur că vei găsi deplina preţuire a celor din jur. Iar în ţara în care, de obicei, mirosurile te doboară, în mica aşezare de la graniţa cu Năsăudul s-a descoperit reţeta miraculoasă: cea prin care poate fi obţinut un nou gust al vieţii.
