Antena 3 CNN Vedere de la ţară Vedere de la ţară. Satul Alun, satul înmărmurit

Vedere de la ţară. Satul Alun, satul înmărmurit

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 18:02 26 Iul 2015 Modificat la 18:02 26 Iul 2015
al.jpg

Bine aţi venit în satul Alun! Dumnezeu să vă binecuvânteze! Aşa stă scris pe plăcuţa oficială de la intrarea localităţii. Să te binecuvânteze pe tine, călător! Căci de sat Dumnezeu a avut grijă. I-a desenat culmi şi văi, l-a înzestrat cu fâneţe bine adăpostie, i-a înălţat de strajă arbori sănătoşi şi i-a tras şi un firicel de apă prin mijlocul aşezării.

E atâta linişte aici încât te întrebi de ce te-am mai întoarce la zbuciumul marilor oraşe, la asfalt şi lumea cenuşie de atâtea griji. De ce? Ca să poţi reveni oricând într-un astfel de loc în care natura şi creaţia omului au devenit totuna.

În fiecare ediţie Secvenţial, duminica, de la ora 17.00, veti păşi în satele unicat, aşezări ce au o poveste inegalabilă. Peste 20 de expediţii la care trebuie să fii parte pentru a putea descoperi satul care te înmărmureşte, satul care "îmberzeşte" an de an, satul morilor de apă ori cel al treptelor spre cer, cătune medievale secrete sau sate care întrec oraşele.

"Vedere de la ţară", cel mai nou proiect de anvergură lansat de echipa emisiunii Secvenţial.
 

 

×
x close