Implică-te pentru copiii vulnerabili // Donează acum!
„Dacă nu îl mișc, îl doare tot corpul”, spune Ramona, mama lui Ciprian. Fiul ei are nevoie de asistență continuă, din cauza unei boli rare, care îi paralizează părți din corp și îi declanșează crize violente. „Când l-am născut, medicii mi-au spus că e perfect sănătos”, dar apoi, când avea în jur de 8 luni, au început problemele.
Acum, Ciprian are 7 ani, nu vorbește și nu se poate ridica singur din pat. Fiindcă nu poate mesteca, mama îl hrănește cu mâncare pasată. Îl spală, îi dă medicamente și face exerciții de kinetoterapie cu el, de două, trei ori pe zi.
Ramona se culcă la miezul nopții și se trezește la 4 dimineața. În afară de Ciprian, are grijă de alți patru copii, cu vârste între 2 și 11 ani. Cei mai mari sunt toți în sistemul de învățământ, toți cu rezultate excepționale. Locuiesc într-un sat din Bacău, Dămienești, unde au școală aproape.
Ramona are 33 de ani și a fost la rândul ei o elevă cu 10 pe linie. La școală, făcea temele și pentru alți colegi. Unii îi dădeau în schimb un pachet cu mâncare. Era prima din clasă, dar părinții nu își permiteau să îi pună tot timpul pachet la școală. Mergea la bibliotecă, unde citea cărți de engleză și psihologie. Ar fi vrut să devină doctor, fiindcă îi plăcea să ajute oameni, își dedicase deja copilăria creșterii fraților și nepoților.
Dar, după ce a terminat 10 clase, Ramona nu și-a mai permis să meargă la liceu. Era departe de casă și familia nu avea bani pentru transport.
Ramona și-a început propria viață de familie, a devenit mamă. Visul ei era să ofere o viață fericită copiilor și să îi vadă cum termină facultăți.
Când a aflat că o boală rară i-a curmat șansele în viață lui Ciprian, a fost copleșită de neputință. I s-a spus că băiatul ei nu va putea merge, nu va putea comunica și își va pierde vederea.
“Plângi, plângi, chiar și sufletul plânge de neputință că nu poți face mai mult”, spune Ramona.
În pofida pronosticului sumbru, familia a încercat tot ce a putut să îmbunătățească starea lui Ciprian. Ramona nu a mai putut lucra, așa că venitul familiei s-a bazat o vreme pe munca de zilier a tatălui.
Între vârsta de 8 luni, când a aflat diagnosticul, și 2 ani, l-a dus săptămânal pe Ciprian cu autobuzul la tratament în Bacău. Din cauza zgomotelor și a mișcării, lui Ciprian i se declanșau crize de epilepsie pe drum și ajungea extenuat la tratament. „Cei din jur se temeau, eu nu puteam să îl liniștesc”, își amintește Ramona. La spital, medicii îi spuneau că este prea obosit ca să poată lucra eficient cu el. Așa că femeia i-a rugat pe kinetoterapeuți să o ajute să învețe să facă singură exerciții cu copilul. Mergea în sala de terapie și urmărea atentă toate mișcările terapeutului. După ce Ciprian a împlinit 2 ani, doctorii au fost de acord că este mai bine pentru el să facă tratamentul cu mama lui.
Ramona face exerciții fizice cu fiul ei de două, trei ori pe zi, câte 40 de minute. Dacă nu l-ar ajuta să își miște corpul, băiețelul ar avea dureri crunte, pe măsură ce mușchii s-ar atrofia.
Ciprian fusese diagnosticat și cu cataractă congenitală, așa că Ramona l-a dus la trei operații pentru ochi. Acum vede, dar starea i se poate înrăutăți.
Familia lui Ciprian primește ajutor de la asistentul social și asistentul medical comunitar din cadrul proiectului UNICEF „Servicii comunitare pentru copii”. La îndrumarea lucrătorilor comunitari, Ramona a devenit asistent personal pentru Ciprian și, în felul acesta, a putut primi un mic salariu. Obiectivul proiectului este să asigure accesul copiilor și familiilor vulnerabile la un pachet minim de servicii sociale.
Andreea, asistenta socială din cadrul echipei, spune că se simte parte din familia Ramonei, care o consultă când are nevoie de informații sau sprijin. E altceva când primești răspunsuri cu căldură, de la oameni care te consideră apropiat, observă Andreea și Ramona este de acord.
Orice ajutor este important, mai ales că veniturile familie sunt prea mici pentru a le asigura o viață mai ușoară. Singurii bani care intra în casa lor prea mică sunt de la muncile de zilier ale tatălui, salariul mamei de asistentă pentru fiul bolnav și alocația celor mici. De asta nu au nici curent electric, fiindcă nu au putut face rost de cei 1.800 de lei necesari branșării la rețea.
Dar continuă să spere și să iubească.
Chiar dacă nu îi poate răspunde, Ramona continuă să îi vorbească lui Ciprian. Uneori în limba pe care a îndrăgit-o tare încă din școală. „My little boy, I love you very much, you mean everything for me, everything I am, I exist, anything I will be in this life, It will be thanks to you.”
Și tu poți să îi ajuți pe Ciprian și alți copii ca el să fie susținuți de profesioniștii locali și să aibă acces la tratamentele de care au nevoie. Cu o donația lunară, poți să redai copiilor speranța. Îți mulțumim!
Implică-te pentru copiii vulnerabili // Donează acum!
