Antena 3 CNN Travel Peloponez, noul "hit" al Greciei

Peloponez, noul "hit" al Greciei

O nouă atracție pe care reprezentanții Organizației Elene de Turism le-o recomandă turiștilor din România este Peninsula Peloponez, din sudul Greciei – „noul hit” pentru acest an.

peloponez noul hit al greciei
Peloponez, noul "hit" al Greciei Sursa foto: Freepik.com
de Diana Scarlat    |    25 Mar 2024   •   13:51

Peninsula Peloponez se întinde la sud de Golful Corint, având două legături terestre cu restul Greciei, după construirea Canalului Corint, care o separă aproape total de zona continentală. Regiunea a fost locuită încă din preistorie, iar numele său provine din mitologia greacă. Legenda eroului Pelops spune că acesta ar fi cucerit întreaga regiune. Peloponnesos înseamnă „Insula lui Pelops”.

Peninsula era foarte puternică în antichitate, aici aflându-se orașele Geciei antice Sparta, Corint, Argos și Megalopolis, care au intrat în instorie pentru cele mai cunoscute bătălii.

După expansiunea Imperiului Roman, în 146 î.Hr., a devenit provincia Achaea. Apoi, Peloponezul a fost condus de Imperiul Bizantin, deși unele teritorii a fost pierdute în fața invadatorilor venețieni și franci. Bizantinii au păstrat controlul asupra părții de sud a peninsulei, condusă din orașul fortificat Mystras, aflat în apropiere de Sparta.

În istoria modernă, Peloponezul a jucat un rol important în războiul de independență al Greciei, care aici a început, atunci când rebelii au preluat controlul asupra orașului Kalamata, la 23 martie 1821.

Orașul Náfplio, de pe coasta de est, a devenit sediul primului Parlament al Greciei independente – capitala Greciei. A existat un declin econimic și demografic în secolul XX, dar nivelul de trai a crescut semnificativ, în ultima perioadă, mai ales după ce țara a intrat în Uniunea Europeană, în 1981, iar turismul a înflorit.

Peninsula este pitorească, datorită reliefului muntos care contrastează cu zonele de coastă neregulate, cel mai înalt punct fiind Muntele Taygetus. Include patru peninsule - Messenia, Peninsula Mani, Capul Malea (cunoscut de asemenea ca Epidaurus Limera), și Argolida în nord-estul îndepărtat al Peloponezului. În largul coastei peloponeziace se află două arhipelaguri - Insulele argo-saronice, spre est, și Insulele ionice, în vest.

Pe lângă plajele și hotelurile din zonele turistice deja cunoscute, peninsula încă ascunde multe plaje sălbatice, neaglomerate, liniștite și izolate. Există atât plaje cu nisip moale, cât și plaje cu pietriș. Iubitorii de natură pot explora aici și ariile protejate.

Ca o curiozitate, din Peloponez face parte și Insula Elafonisos, parte a prefecturii Laconia, în sudul peninsulei. Insula făcea parte din continent, dar un cutremur puternic a despărțit-o de restul peninsulei, cu un secol în urmă. Elafonisos este una dintre cele mai bune stațiuni din Grecia, iar plaja Simos este considerată perla sa. Plaja este inclusă pe lista rezervațiilor Natura 2000 și este zonă protejată în UE.

×
Subiecte în articol: advertorial
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
x close