Antena 3 CNN Travel Egiptul, văzut de pe vasele de croazieră

Egiptul, văzut de pe vasele de croazieră

Un nou program turistic de vizitare a Egiptului a fost lansat pentru români. Acesta leagă cele mai importante orașe și monumente, într-un circuit între Alexandria – Cairo – Gizah – Sakkara – Memphis – Aswan – Abu Simbel – Kom Ombo – Edfu – Luxor – Karnak – Hurghada.

egiptul vazut de pe vasele de croaziera
Egiptul, văzut de pe vasele de croazieră Sursa foto: Diana Scarlat
de Diana Scarlat    |    29 Ian 2024   •   13:36

Lansat ca un produs premium pentru cei care vor să aibă o experiență unică, programul Călătorie deluxe în lumea faraonilor și a piramidelor - Egipt și Croazieră Pe Nil, al agenției Dal Travel, este unic pe piața din România.

Primul grup de turiști va pleca de pe Aeroportul Henri Coandă spre Istanbul, pe 22 februarie, iar de acolo spre Cairo, a doua zi. Circuitul durează aproape două săptămâni, timp în care se vizitează aproape toate obiectivele turistice importante din Egipt, costurile fiind incluse în pachetul turistic, astfel încât nu se mai plătesc suplimentar excursiile opționale din alte tipuri de programe.

Cazarea este asigurată la hoteluri de 4 și 5 stele, unele fiind în regim all inclusive. Prețul unui astfel de pachet turistic pornește de la 2.950 de euro de persoană, cu loc în cameră dublă, iar cei care doresc să fie cazați în cameră single vor plăti suplimentar 800 de euro. Spre deosebire de alte programe turistice pentru Egipt, care nu includ vizitarea monumentelor, fiind nevoie de excursii opționale pe care fiecare turist le plătește separat, acest program a fost gândit astfel încât să includă toate obiectivele turistice, cu însoțitor de grup și ghid local. S-au eliminat și orele de mers cu autocarul prin deșert, înlocuindu-se cu minunate croaziere de lux pe Nil.

Programul include transport internaţional cu avionul pe rutele: Bucureşti – Istanbul – Cairo și Hurghada – Istanbul – Bucureşti cu compania Turkish Airlines, taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale, transport intern cu avionul pe ruta: Cairo – Aswan cu compania Egypt Air, transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la numărul de turişti și cazare la hotelurile de 4 și 5 stele, precum și pe vase de croazieră de 5 stele, pentru 12 nopți. Cazarea se face la Cairo (4 nopți), Aswan (1 noapte), Abu Simbel (1 noapte) și Hurgada (3 nopți), iar 3 nopți se va dormi pe un vas de croazieră de 5 stele, cu pensiune completă pe vas.

În prețul pachetului turistic sunt incluse și transferurile şi tururile menţionate în program, biletele de intrare la obiectivele turistice conform program, vizitarea Alexandriei cu ghid local, vizitarea noului Muzeu de Egiptologie deschis anul trecut la Cairo, vizitarea Citadelei lui Saladin și Bazarului Khan el Khalili, vizite cu ghid local pe Platoul Gizah, Marile Piramide, Necropola Sakkara și complexul arheologic Memphis, vizitarea templului Abu Simbel, iar croaziera de 3 zile pe Nil include vizitarea Barajului de la Aswan, a Obeliscului Neterminat și a Templului Philae, vizitarea templelor Kom Ombo și Edfu, vizitarea templelor monumentale Luxor și Karnak, o excursie în Valea Regilor și intrare în Templul Funerar al Reginei Hatshepsut, precum și o excursie în Valea Reginelor cu oprire la Coloșii lui Memnon, toate cu însoțitor de grup român și ghizi locali.

Există și zile dedicate relaxării la plajă, pentru cei care vor să se bucure de mare și de soare în luna februarie. Apa mării poate ajunge până la 25 de grade Celsius în această perioadă, iar vremea e perfectă pentru plajă în Hurgada, unde hotelul asigură pentru turiștii cazați tot ce este necesar, în regim all inclusive.

Avantajele sunt multiple, într-o astfel de călătorie planificată cu toate vizitele incluse în program. Vizitarea tuturor obicetivelor turistice din acest program se face în circa 3 săptămâni, în alte condiții, iar costurile ar fi mult mai mari. De asemenea, în acest program, agenția elimină obositoarele excursii cu plecare la ora 4:00 dimineața către marile monumente istorice, cu întoarcere seara târziu și circa 14 ore petrecute doar în autocar, înlocuindu-le cu zboruri interne între orașele cele mai importante, dar mai ales cu minunatele croaziere pe vase de lux, de unde totul devine o plăcere și oboseala este înlocuită cu relaxarea.

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
x close