Antena 3 CNN Timp liber Turism Cea mai populară destinaţie aleasă de români în această vară (Studiu)

Cea mai populară destinaţie aleasă de români în această vară (Studiu)

Cea mai popular? destina?ie aleas? de români în aceast? var? (Studiu)
Cea mai populară destinaţie aleasă de români în această vară (Studiu)
de Dana Musceleanu    |    17 Iun 2024   •   17:02

37% dintre români plănuiesc să plece în vacanţă peste hotare vara aceasta, iar 1 din 3 intenţionează să cheltuiască între 201 şi 600 de euro de persoană, se arată în cel mai nou studiu legat de vacanţele conaţionalilor noştri, potrivit Agerpres

În 2024, peste o treime dintre români (37%) urmează să se bucure de vacanţe în străinătate, destinaţia preferată fiind Europa. Oamenii îşi doresc să viziteze în special Grecia, Italia şi Bulgaria.

În afara Europei, cei mai mulţi plănuiesc să plece în Turcia, Egipt şi Statele Unite. În medie, românii vor petrece 8 zile în vacanţă peste hotare, în principal pentru relaxare (59%), vizitarea obiectivelor turistice (58%) şi revederea familiei sau a prietenilor (21%).

Spre deosebire de 2023, numărul turiştilor români care ar renunţa la vacanţă din cauza inflaţiei şi creşterii costurilor de trai a scăzut semnificativ (-13%). Mai mult, peste jumătate dintre români declară că vor face chiar două sau trei vacanţe în afara ţării, majoritatea în timpul sezonului, motivul principal fiind perioada potrivită pentru luarea concediului.

Pe de altă parte, pentru croaţi şi români ofertele mai bune la cazare sunt un criteriu mai important de selecţie atunci când aleg să călătorească în afara sezonului turistic decât pentru respondenţii din alte ţări.

Peste jumătate din vacanţele planificate sunt pe cont propriu

Mai bine de jumătate dintre vacanţele planificate (57%) de români anul acesta vor fi organizate pe cont propriu, acesta fiind, de altfel, cel mai popular tip de vacanţă în toate ţările din ECE.

Atunci când vine vorba de organizarea unei călătorii, plăţile online sunt cele mai la îndemână – cercetările Visa indică faptul că pentru acest tip de vacanţă, românii vor achiziţiona digital servicii precum cazare (72%) sau transport (51%), pe care cei mai mulţi dintre ei le vor plăti cu cardul.

Când nu călătoresc pe cont propriu, românii şi bulgarii sunt atraşi cu preponderenţă de ofertele speciale la pachetele de vacanţă. Mai exact, anul acesta 34% dintre vacanţele planificate de români vor fi pachete turistice, 38% dintre ele fiind cumpărate online de pe site-urile agenţiilor de turism, 25% prin intermediul platformelor de tip agregator şi 37% la sediul agenţiilor.

Studiul "Intenţii de călătorie şi plată 2024" realizat de Visa arată şi că mai ales tinerele generaţii, care sunt profund conectate la mediul online, preferă să-şi rezerve vacanţele pe internet (97%) şi să folosească plăţile digitale (91%).

×
Subiecte în articol: vacanta 2024
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close