Antena 3 CNN Life Travel Catedrala Sfântul Mihail, simbolul orașului Cluj-Napoca

Catedrala Sfântul Mihail, simbolul orașului Cluj-Napoca

1 minut de citit Publicat la 16:49 09 Iun 2016 Modificat la 16:49 09 Iun 2016
a3.Cluj.9.06.2016.memento bus.jpg
Construită pe vechiul loc al capelei Sfântul Iacob, între anii 1350-1437, în piața Unirii, din Cluj-Napoca, catedrala Sfântul Mihail este a doua cea mai mare și impresionantă biserică gotică din România.

Considerată un monument arhitectural unic, dar și simbolul orașului, impunătorul lăcaș de cult adăpostea circa 11 altare somptuoase, frumos decorate cu elemente aparținând mai multor stiluri, printre care și cel baroc, dintre care se mai păstrează numai două. Cel mai impresionant este Altarul celor Trei Împăraţi care aparține barocului târziu și este ornamentat cu circa 16 sculpturi și o pictură de adorare a celor trei Împăraţi. Altarul principal este în stil neo-gotic și îi înfățisează pe Fecioara Maria, și pe cei doi Sfânți Ştefan şi Ladislau.

Catedrala deține cel mai înalt turn de biserică din țară, fiind locul preferat al turiștilor care vor să admire panorama uluitoare asupra orașului și a străzilor în oglindă. Turnul măsoară circa 80 de metri, având o cruce de 4 metri. Chiar dacă biserica gotică este una dintre cele mai impresionante din țară, aceasta are de fapt trei stiluri arhitecturale diferite: gotic, neo-gotic și baroc. De-a lungul timpului a trecut prin mai multe încercări, incendii sau cutremure, astfel că unele părți au fost modificate de mai mulți arhitecți.

Legendele și poveștile despre această impozantă construcției nu au întârziat să apară, astfel că unele voci susțin că în interiorul catedralei se află o scară spiralată pe care doi oameni pot urca și coborî în același timp fără să se întâlnească.

Chiar dacă biserica a fost modificată de mai multe ori de-a lungul celor circa 7 secole, încă mai păstrează orga în stare originală, realizată de către meșterul Johannes Hahn, în stil baroc.

 

De Mădălina Isar

Curse turistice cu autocarul in Cluj-Napoca. Bilete incepand de la 1 euro (fara tva) pe sens. In premiera, acum poti achita calatoria si prin SMS la nr. 7470. Detalii pe www.mementobus.com.

×
x close