Antena 3 CNN Life Travel Care este cea mai sigură insulă din Grecia! Turiştii petrec şi respectă regulile cu stricteţe

Care este cea mai sigură insulă din Grecia! Turiştii petrec şi respectă regulile cu stricteţe

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 20:40 13 Iul 2020 Modificat la 20:40 13 Iul 2020
Care este cea mai sigură insulă din Grecia! Turiştii petrec şi respectă regulile cu stricteţe
Sursa foto: Pixabay

Turişti din România şi alte ţări europene îşi petrec zilele acestea concediul în Insula Creta.

Turiştii care vin pe Insula Creta privesc măsurile de distanţare ca pe ceva firesc şi obligatoriu

Pe plajă, terasele şi în cluburile de noapte, totul este organizat în cel mai mic detaliu, în aşa fel încât, măsurile impuse de pandemie, să nu fie încălcate şi totuşi, turiştii să se distreze şi să se relaxeze, aşa cum îşi doresc.

Există o colaborare între turişti şi personalul de la terase sau cluburi, în sensul că nimeni nu încearcă să sară peste restricţiile impuse de pandemie.

Petrecăreţii respectă ditanţarea socială chiar şi când dansează

Într-un club din Creta, nu intră mai mult de 55 de turişti. Mesele sunt aranjate la un metru şi jumătate uan de alta, iar turiştii respectă distanţarea socială, inclusiv când dansează.

Turiştii se simt în siguranţă, tocmai pentru că fiecare respectă cu stricteţe orice măsură impusă de vremurile pe care le trăim.

Începând de miercuri, Grecia va impune o nouă măsură: fiecare turist va face dovada testului COVID negativ la intrarea în ţară.

 

×
x close