Antena 3 CNN Life Timp liber Muzică Nicu Covaci, liderul formaţiei Phoenix, a fost externat după operația suferită pe creier

Nicu Covaci, liderul formaţiei Phoenix, a fost externat după operația suferită pe creier

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 22:30 04 Apr 2024 Modificat la 22:30 04 Apr 2024
nicu covaci
Nicu Covaci, liderul formaţiei Phoenix, a fost externat după operația suferită pe creier Sursa foto: Facebook | Nicu Covaci

Solistul trupei Phoenix, Costin Adam, a declarat, joi, la Radio Reșița, că nu peste mult timp Nicu Covaci va reveni pe scenă.

"Având în vedere că dl. Covaci a trecut printr-o operație delicată, s-a tot spus în presă că a fost o chestiune de urgență și că a trebuit operat de urgență și că a fost cumva pe grabă, în primul rând vreau să vă spun că nu a fost deloc așa. Au fost făcute studii, au fost făcute analize peste analize și nu s-a luat absolut nicio decizie pripită sau necontrolată în prealabil.

Acum el este în proces de recuperare, nu aș putea să spun exact cât se estimează să dureze această recuperare numai că fiind un caracter și un fizic puternic, Nicu face pași repezi așa că procesul de recuperare continuă, dar nu foarte mult va dura până când va fi înapoi pe scenă", a spus Costin Adam la Radio Reșița.

Potrivit solistului trupei, Nicu Covaci este în prezent acasă, la Timișoara.

Compozitorul şi interpretul Nicu Covaci, în vârstă de 76 de ani, a fost operat de urgenţă pe creier la Timişoara, în 22 martie.

×
x close