Antena 3 CNN Life Timp liber Muzică Christian Ciucă, dirijorul român care a cucerit Parisul, revine în România pentru două concerte

Christian Ciucă, dirijorul român care a cucerit Parisul, revine în România pentru două concerte

Ana Iorga
2 minute de citit Publicat la 09:50 24 Iun 2024 Modificat la 19:53 24 Iun 2024
Christian Ciuca
Christian Ciucă, dirijor de origine română. Sursa foto: Antena 3 CNN

Dirijorul Christian Ciucă se întoarce în România pentru a susține două concerte care vor avea loc în luna iulie, la Brașov și la București.

Christian Ciucă spune că muzica este terapie curată și că suntem mult mai puternici atunci când cântăm împreună.

A început să studieze vioara la vârsta de numai șase ani. A plecat încă de tânăr din România, mai întâi în Germania, fiind, în prezent, muzician la Paris.

„A fost o perioadă dificilă la început, dar cum aveam 20 de ani, nu mi-am pus niciodată întrebarea dacă voi reuși sau nu. Mi-am spus că nu vreau să-mi dezamăgesc niciodată părinții sau profesorii care m-au îndrumat în România.

Am făcut pian și vioară, dar faptul de a dirija și de a crea o orchestră m-a pasionat mai mult”, a spus dirijorul.

Citește și: O tânără profesoară din București a ajuns în finala campaniei „Liga Profesorilor Excepționali”. Metoda inedită prin care le predă copiilor limba engleză

Se întoarce în România pentru două concerte grandioase. Dirijorul Christian Ciucă va colabora, timp de o săptămână, cu muzicieni din peste zece țări, care nu au mai cântat niciodată împreună.

Cele două spectacole vor avea loc pe 19 iulie, în Biserica Neagră din Brașov, și pe 20 iulie, la București, unde se va desfășura un concert caritabil, la Ateneul Român. 

„Este o mare bucurie pentru noi să aducem, în acest cadru fantastic reprezentat de Biserica Neagră, pasionați de muzica vocală din toată lumea. Anul acesta, cred că avem peste zece naționalități din Europa. 

Pentru mine, este interesant să atrag oameni diferiți, cu meserii diferite, dar cu o pasiune comună, care vor să creeze ceva împeună. 

Mi se pare absolut necesar ca muzicienii de astăzi să treacă pragul scenei și să meargă să cânte în locuri în care nu se ajunge cu muzica. Când suntem mai mulți suntem mai puternici”, a mai adăugat Christian Ciucă.

Concert caritabil la Ateneul Român, pe 20 iulie

Dirijorul Christian Ciucă va susține, la București, pe 20 iulie, un concert caritabil, în colaborare cu Crucea Roșie.

„Eu am avut o copilărie fericită în România și am avut șansa ca părinții mei să mă dea la școală, să învăț și să ajung unde am ajuns.

M-am speriat puțin de cifrele care circulă în România, legat de educație. Din păcate, 40% dintre copiii români nu au șansa să învețe, din motive de sărăcie.

Dacă muzica mea poate să ajute acești copii, pe care Crucea Roșie i-a luat în mână, eu cred că misiunea noastră este dublă și este mai importantă decât un simplu concert”, a mai spus dirijorul. 

Dirijorul a mai adăugat că îi este dor de mâncarea din România, dar și de peisajele din Carpați, întoarcerea acasă fiind de fiecare dată o mare bucurie.

×
TOP articole
x close