Comedia „Teambuilding” a reuşit să înregistreze cele mai mari încasări din ultimii 30 de ani.
Cu toate acestea, filmul a atras criticile urmăritorilor încă de la lansarea în cinematografe.
Invitat în emisiunea lui Cătălin Striblea, „România în Direct”, difuzată la Europa FM, Micutzu le-a dat replica celor care nu au cuvinte de laudă pentru film, spunând că primeşte chiar şi mesaje de ameninţare.
Micutzu a mărturisit că situaţia este destul de gravă, deoarece primeşte mesaje de la oameni care îi spun că s-ar bucura dacă ar muri.
"S-a ajuns la mesaje în care mi se cere să mor", a declarat actorul de stand-up.
De asemenea, actorul a declarat că există şi oameni care au apreciat comedia, văzându-i, la finalul filmului, cum s-au ridicat în picioare şi au aplaudat.
„Scopul nostru a fost să facem un produs la care să ne uităm și noi, să râdem. Am văzut filmul de minim 12-15 ori și de fiecare dată m-am amuzat.
Și la montaj am râs, dar și în sălile de cinema, când surprindeam oamenii la finalul filmului, cu echipa de actori, și vedeam cum aplaudau în picioare – oamenii aceștia există", a precizat Cosmin Nedelcu, potrivit adevarul.ro.
Comedia poate fi urmărită şi pe Netflix, reprezentând o satiră a vieţii din corporaţie, cu întâmplări amuzante dintr-un teambuilding.