Vladimir Putin, născut la 7 octombrie 1952, este un om politic rus, fost membru PCUS, cu vederi conservatoare. În prezent ocupă pentru a patra oară funcția de președinte al Federației Ruse.
A devenit președinte interimar al Rusiei la data de 31 decembrie 1999, după ce președintele Boris Elțîn își dăduse demisia, iar apoi a câștigat alegerile prezidențiale din anul 2000. În 2004, Vladimir Putin a fost reales pentru un al doilea mandat, care a durat până în 7 mai 2008.
Din cauza limitei prevăzute de Constituție, Putin nu a mai putut candida pentru un al treilea mandat prezidențial consecutiv în 2008, dar după victoria succesorului sprijinit de el, Dmitri Medvedev în alegerile prezidențiale, Vladimir Putin a fost numit de acesta prim-ministru al
Rusiei.
Putin a ocupat această funcție în intervalul 8 mai 2008 – 4 martie 2012. În 2012 a devenit pentru alți 6 ani președinte al Federației Ruse (în urma modificării Constituției). În 18 martie 2018, Vladimir Putin a fost reales în funcția de președinte al Rusiei, tot pentru un mandat de 6 ani.
Eşti pe pagina 1 din 67 a ultimelor ştiri despre Vladimir Putin publicate pe Antena 3.