O fetiță de patru luni a murit la două zile după ce a făcut febră. Ce arată primele rezultate ale necropsiei copilului din Iaşi16 Mar
13 lucrători vamali și 14 agenți ai poliției de frontieră, trimiși în judecată de DNA pentru luare de mită13 Mar
Trei femei aflate pe trotuar, rănite de buștenii căzuți dintr-o remorcă la Paşcani, chiar de 8 martie08 Mar
Mai mulţi copii au ajuns la spital după ce un tânăr a dat cu spray lacrimogen, într-un autobuz din Iaşi, din greşeală07 Mar
Un tânăr IT-ist din Iaşi şi-a făcut arborele genealogic şi a aflat că este rudă cu Ştefan cel Mare05 Mar
"M-a tăiat de şapte ori, făceam infecție, crăpa". Mărturia uneia dintre pacientele doctorului Tesloianu, care ar fi primit un stimulator cardiac de la o persoană decedată20 Feb
Scandalul dispozitivelor de la cadavre a ajuns în presa internaţională: "Un sistem medical umbrit de corupţie"19 Feb
Mărturie cutremurătoare a unei paciente operate de cardiologul groazei: "Nici nu puteam urca scările"19 Feb
Ambulanță, implicată într-un accident în Iași. Cinci persoane au fost rănite, intervine o autospecială de descarcerare19 Feb
Povestea românului care a ajuns să locuiască într-o rulotă vandalizată, după ce propriul nepot i-a luat casa18 Feb
Medic din Iași, arestat 30 de zile în dosarul stimulatoarelor cardiace luate de la cadavre şi implantate bolnavilor18 Feb
Averile impresionante ale medicii acuzaţi că refoloseau dispozitive cardiace de la cadavre. Detalii despre operele de artă indisponibilizate de poliţie18 Feb
Stenturi luate de la morți și montate pacienților români în viață. Detalii din dosarul în care se fac percheziții la spitalele din trei județe17 Feb
Elev de 11 ani bătut de profesor acasă | Bărbatul s-a năpustit cu cureaua asupra copilului apoi s-a oferit să facă meditații cu el15 Feb
O femeie s-a trezit cu paza lângă ea după ce a ales să mănânce alături de un om nevoiaș la un fast-food: "Ăștia suntem?" 13 Feb
Tânăr din Iaşi, electrocutat la 27.000 de volţi, după ce a căzut de pe o pasarelă pietonală pe cablurile electrice ale CFR11 Feb
Cum arată poligonul de pregătire pentru situații de urgență inaugurat la Iaşi. Proiectul costă patru milioane de euro09 Feb
El este tânărul din Iaşi care a împuşcat un bărbat pe stradă, dintr-o maşină | Alin a fost prins în Republica Moldova03 Feb
Bărbat din Iaşi, obligat de instanță să plătească facturile unei case în care nu mai locuieşte de opt ani31 Ian
Tensiuni de Mica Unire la Iaşi, acolo unde AUR a organizat "Marşul Unirii". George Simion: "O lipsă de comunicare"24 Ian
"Trenul Unirii" a plecat din Bucureşti şi este aşteptat la Iaşi: "Este trenul care ne uneşte pe noi toţi românii"24 Ian
Doi bărbaţi au venit la mall-ul din Iaşi cu tractorul cu plug, după ce au băut la barul din satul Bosia23 Ian
Medicii din Iaşi au reuşit să replanteze piciorul copilului lovit de tren la Vatra Dornei | Intervenţia a durat 13 ore18 Ian
Bărbat din Iași, arestat după ce a încălcat ordinul de restricție, și-a bătut soția, a încuiat-o în curte și a amenințat-o cu moartea16 Ian
Stație de autobuz din Iași, mutată din cauza cozilor de mașini ce se formează la un cunoscut fast-food: "Este o glumă proastă"11 Ian
Pacient în stare gravă la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Are covid, virus gripal şi virus respirator sinciţial11 Ian
Probleme la tramvaiele noi din Iași, de 2 milioane de euro bucata. De ce au fost scoase de pe traseu09 Ian
După ce a plătit patru ani rate la bancă, o femeie din Iaşi a reuşit să scape de doar 1 leu şi 30 de bani din datorie05 Ian
El este Vasile, polițistul care a salvat o fetiță de la moarte: ”Ai respectul colegilor din Iași!”03 Ian
Transplant de rinichi de Revelion, la Iași, cu organe prelevate în București. Inima a ajuns în Elveţia31 Dec