Antena 3 CNN Politică Ridzi a minţit: Consiliera personală, instrument în atribuirea ilegală a contractelor MTS către Artisan Consulting şi Mark SRL

Ridzi a minţit: Consiliera personală, instrument în atribuirea ilegală a contractelor MTS către Artisan Consulting şi Mark SRL

7 minute de citit Publicat la 17:12 27 Iul 2009 Modificat la 17:12 27 Iul 2009
Ridzi a minţit: Consiliera personală, instrument în atribuirea ilegală a contractelor MTS către Artisan Consulting şi Mark SRL
Fostul ministru al Tineretului şi Sportului a minţit atunci când a susţinut în cadrul audierilor comisiei parlamentare de anchetă că ar fi fost "lucrată" de proprii subordonaţi şi că nu ar fi ştiut mai nimic despre modul în care s-au atribuit contractele MTS pentru organizarea acţiunilor de Ziua Tineretului. Informaţiile din referatul trimis de procurorii DNA Parlamentului demonstrează că Ridzi a cunoscut, a tutelat şi a girat cu propria sa semnătură toate detaliile unei fraude în adevăratul sens al cuvântului. Totul, prin intermediul Ioanei Vârstă, consiliera sa personală care din acestă calitate a avut acces la anumite informaţii confidenţiale legate de achiziţiile MTS pe 2009 pe care le-a furnizat ilegal în avans firmelor Artisan Consulting şi Compania de Publicitate Mark, contribuind decisiv la câştigarea de către aceste societăţi a contractelor acordate pentru organizarea Zilei Tineretului. Mai mult, referatul procurorilor acreditează ideea că sfetnicul lui Ridzi a fost cel care a întocmit,în fals, împreună cu câţiva colaboratori, funcţionari la MTS, dosarele de ofertă pe care apoi le-a pus apoi la dispoziţia firmelor respective pentru a se menţine iluzia legalităţii procedurii de achiziţie publică.

Procurorii atestă că fostul ministru Ridzi, dar şi alţi angajaţi ai MTS, directorul Direcţiei Juridice şi Contencios - Vladimir Ciobanu, directorul Direcţiei Generale de Programe, Proiecte şi Centre Teritoriale pentru Tineret - Claudia Radu, directorul Direcţiei Investiţii, Achiziţii Publice şi Servicii Interne - Toia Dan, directorul Direcţiei Generale Economică şi Resurse Umane - Paul Diaconu şi un angajat în cadrul Direcţiei Buget şi Contabilitate - Cătălin Mircea, au semnat din partea MTS contractele de atribuire a acestor contracte, atestând încheierea lor cu respectarea dispoziţiilor legale.
Procurorii menţionează că pentru a preveni eventualele opoziţii al subordonaţilor săi, atât Ridzi, cât şi consiliera sa, Ioana Elena Vârsta au dat, în mod direct, asigurări semnatarilor că s-a respectat procedura de achiziţie.

"Activitatea infracţională descrisă a fost cunoscută în integralitatea sa şi de ministrul Monica Iacob Ridzi, Claudia Radu şi de Lelia Andreea Preoteasa, una din dovezile în acest sens fiind şi e-mail-urile ce le-au fost transmise de Vârsta Ioana Elena anterior încheierii contractelor, conţinând documentele false la care am făcut referire", se arată în referatul procurorilor DNA.

Mai mult, în referatul DNA se precizează că în perioada 23-28 aprilie, fostul ministru Ridzi şi angajaţi ai MTS au cooperat la contrafacerea unor documente oficiale pentru a crea iluzia atribuirii celor trei contracte către societatea Artisan Consulting şi societatea Compania de Publicitate Mark în urma derulării legale a procedurilor de achiziţie.

Scurgeri grave de informaţii confidenţiale

În luna martie 2009 Vârsta, consiliera personală a ministrului şi asociată de afaceri la mai multe societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti s-a întâlnit cu Bogdan Petre Iacobescu, administrator la societatea Artisan Consulting şi societatea Compania de Publicitate Mark, ocazie cu care l-a informat că Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS), precum şi alte instituţii publice urmează să facă achiziţii care au ca obiect servicii de publicitate - comunicare şi organizare de evenimente, se arată în documentul citat.
La începutul lunii aprilie, după încadrarea sa în funcţia de consilier personal al ministrului Tineretului şi Sportului, Vârstă s-a mai întâlnit, la sediul societăţii Red Apple Communication din Bucureşti, cu Iacobescu căruia i-ar fi promis că îi va facilita încheierea unui contract cu MTS având ca obiect organizarea de manifestări dedicate Zilei Naţionale a Tineretului, în data de 2 mai.
Consiliera ministrului i-a comunicat lui Iacobescu şi valoarea maximă alocată din bugetul MTS, de un milion de euro pentru evenimentele ce urmau a avea loc de Ziua Tineretului şi i-a dat pus pe tavă toate detaliile cu privire la activităţile pe care instituţia dorea să le desfăşoare, se mai arată în referatul procurorilor DNA.
Pentru a da întregului scenariu izul de legalitate necesar, Vârstă i-a cerut lui Iacobescu să vină cu trei variante de oferte cu activităţi şi valori estimate pentru bugete cu valoare de 300.000, 400.000 şi 500.000 de euro.

Afişe comandate înainte de încheierea contractelor MTS

În paralel, mai precizează procurorii anticorupţie, Ioana Vârstă, prin intermediul lui Alexandru Stancu, reprezentant al societăţii Red Apple Communication, a comandat în numele acestei firme la societatea Noral Development furnizarea şi personalizarea a 130.000 de baloane cu inscripţia "De două ori Mai tânăr", sloganul prin care Ministerul Tineretului şi Sportului i-a invitat pe tineri să sărbătorească de ziua l mai, şi la societatea Up Date Advertising furnizarea şi personalizarea cu aceeaşi inscripţie a 24.000 de tricouri, 24.000 de şepci, 10.000 de brelocuri şi 45.000 de pixuri.
Tot la cererea Ioanei Vârstă, Alexandru Stancu i-a contactat pe Iacobescu şi pe George Răzvan Nica-Udangiu, administratori la Artisan Consulting şi Compania de Publicitate Mark, solicitându-le să achite în avans sume de bani către furnizorii precizaţi.
Cei doi administratori au refuzat însă pe motiv că nu încheiat contractul cu MTS. Drept urmare, Red Apple Communication a achitat în 17 aprilie celor doi furnizori, cu titlul de avans, sumele de 17.000, respectiv 7.000 de lei.
În zilele care au urmat, Vârstă l-a asigurat în mod repetat pe Iacobescu că i se va atribui contractul cu MTS vizând evenimentele din data de 2 mai pentru a-l convinge să achite integral produsele comandate de ea prin intermediul societăţii Red Apple Communication.

Fraudă: Ofertele Artisan Consulting şi Mark SRL, elaborate de funcţionari MTS

Procurorii mai susţin că Ioana Vârsta a organizat mai multe întâlniri cu Iacobescu, atât la sediul societăţii Red Apple Communication, cât şi la MTS, în cursul cărora a analizat propunerile de ofertă elaborate de acesta, pe baza indicaţiilor date chiar de ea, administratorul urmând întocmai indicaţiile cu privire la activităţile ce urmau a fi realizate de societatea Artisan Consulting, cât şi valoarea fiecărei prestaţii care trebuia trecută în ofertă.

Pentru întocmirea documentaţiei necesare pentru ofertele celor două firme au fost implicaţi şi alţi funcţionari înalţi ai MTS. Paul Diaconu, directorul Direcţiei Generale Economică şi Resurse Umane - şi cu Marius-Mihail Mărcuţă, care la acea dată îndeplinea funcţia de consilier în Direcţia de Investiţii, Achiziţii Publice şi Servicii Interne la MTS au întocmit şi au trimis prin e-mail lui Iacobescu ofertele tehnice şi financiare pe care, ulterior, societatea Artisan Consulting şi societatea Compania de Publicitate Mark le-au folosit pentru a le preda la MTS ca fiind propriile lor oferte pentru a se păstra aparenţa legalităţii atribuirii acestor contracte în confomitatea cu procedura de achiziţie publică.
Cei doi funcţionari MTS, cooptaţi de Vârsta în această afacere au fost dealtfel cei care au încadrat activităţile în categoria servicii şi au stabilit valoarea fiecărei categorii de prestaţii.
În paralel, consiliera l-a sfătuit pe administratorul Artisan Consuulting şi Mark SRL să nu semneze cu propriul nume nici una din oferte pentru a nu se se face legătura cu ea, ci să mandateze interpuşi care nu deţin calitatea de asociat sau administrator la ambele firme. Astfel, înainte de a fi depuse la MTS, ofertele au fost semnate de George-Răzvan Nica-Udangiu pentru societatea Artisan Consulting şi Marius-Cristian Negrea pentru societatea Compania de Publicitate Mark.

Caiete de sarcini false şirecepţie a lucrărilor numai pe hîrtie

Alte documente false sunt şi cele trei caiete de sarcini aferente celor trei contracte, întocmite în 27aprilie de către Marius Mărcuţă, care au fost transmise Andreei Lelia Preoteasa, care le-a semnat la rubrica "întocmit", precum şi raportul procedurii interne-selecţie de oferte privind atribuirea contractului de achiziţie publică "servicii de recreere, culturale şi sportive?, aprobat de ministrul Ridzi şi atestat prin semnături de membrii comisiei de evaluare Daniela Elena Popa, Florina Butoi Ramona Cociaş şi Georgeta Manchet, numiţi prin ordin de fostul ministru Ridzi.

Probele mai relevă că toate cele trei contracte au fost atribuite în lipsa unei proceduri de achiziţie. În realitate, niciuna dintre societăţile comerciale nu a primit caietele de sarcini întrucât la acea dată nu fuseseră întocmite.

Şi modul în care s-a realizat recepţia serviciilor contractate demonstrează înţelegerea prealabilă de natură infracţională între ministrul Monica Maria Iacob Ridzi, angajaţii MTS şi reprezentanţii celor două societăţi comerciale.
Astfel, prin ordin al ministrului, au fost numiţi în cadrul comisiei de recepţie Diaconu Paul, Păduraru George şi Radu Claudia, funcţionari implicaţi deja în contrafacerea docuemntelor menţionate mai sus. Aceştia, alături de Rizea Florin, Baciu Alin, Rusescu George şi Marinescu Claudia, au atestat prin semnarea proceselor-verbale de recepţie prestarea de către firme a serviciilor menţionate în contracte, fără a verifica în teren realitatea executării acestora, precum şi valoarea aferentă.
"Cercetările au stabilit că angajaţii MTS cu atribuţii în recepţionarea şi decontarea prestaţiilor aferente celor trei contracte şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, ceea ce a condus la efectuarea de plăţi nejustificate, respectiv: pentru servicii neefectuate, mai mari decât preţul de piaţă al serviciilor ori triple pentru o singură prestaţie", arată DNA.

Tentativă de ştergere a urmelor din calculatoarele ministerului

Persoanele implicate în aceste achiziţii au încercat să-şi şteargă urmele.Iacob Ridzi Monica Maria, Cazan Ruxandra Ileana, Mărcuţă Marius ? Mihail şi Diaconu Paul au decis chemarea la sediul MTS a lui Meşină Dan Paul ? specialist IT, pentru a-i cere să şteargă definitiv din calculatoarele de sericiu şi din alte mijloace de stocare e-mailurile cu conţinut incriminator la adresa lor, pentru a nu mai putea fi recuperate şi folosite ca probe de organele de urmărire penală.
Meşina s-a conformat, folosind în mod fraudulos parola de autentificare a utilizatorilor acestor calculatoare. Audiat, Meşină Dan Paul a recunoscut în totalitate faptele comise descriind modul de operare.

Marius Vulpe, Antena3.ro

×
Etichete: Monica Iacob-Ridzi
x close