Citeşte povestea impresionantă a româncei care caută leacul împotriva cancerului! Te va face mândru

Alexandra Păun este o tânără care s-a lăsat fermecată de pasiunea ei şi a ales o cale care a propulsat-o într-o lume în care trăieşte viitorul în prezent. Şi-a dat seama că într-o societate măcinată de boli, soluţia care aduce vindecarea este genetica.

Citiţi mai jos un interviu realizat în exclusivitate pentru www.antena3.ro.

Prezintă-te şi spune câteva cuvinte despre tine.
Alexandra Păun ar putea fi descrisă aşa: pasionată de genetică şi în general de ştiinţele medicale, dar şi de orice ţine de artă, design şi fotografie, se bucură că şi-a urmat "vocaţia" de genetician şi că nu a acceptat confortul unei cariere în telecomunicaţii (aşa cum plănuia la sfârșitul liceului), nu suportă oamenii cu ifose şi pe cei pe care nu te poţi baza, se plictiseşte repede, îi place să cunoască oameni şi pentru asta scrie pe blogul personal, crede că vorbește mai bine engleză decât româna la momentul actual. În ceea ce privește lectura, l-ar citi şi reciti pe Murakami, deși nici clasicii nu îi displac.

Unde lucrezi in prezent?
Sunt încă studentă de fapt. La universitatea McGill din Montreal, unde fac doctoratul în Genetica Umană. Dar poate fi considerat un job, pentru ca deși iau şi cursuri la universitate, în majoritatea timpului fac cercetare în laborator.



Cum ţi-ai dat seama că doreşti să urmezi această “meserie”?
Întotdeauna am fost pasionată de biologie, de medicină, mai ales. Pasiunea mi-a fost probabil alimentată şi de mama mea, care este medic. Îmi aduc in schimb aminte de faptul că în şcoala generală cel mai mult mi-a plăcut de profesoara de biologie, doamna Chariton, un dascăl extraordinar şi o femeie deosebită, care mi-a insuflat şi mai mult drag de biologie. Şi aşa am ajuns sa învăţ la anatomie din plăcere. Dacă aş fi rămas în România, probabil aş fi făcut facultatea de Telecomunicaţii sau ceva în cadrul ASE-ului la București, dar am decis să plec în Franţa, la INSA, unde am studiat Bioinformatică. Sună cam ciudat domeniul asta, dar asta doar pentru că e ceva nou. Este vorba de o disciplină nouă care îmbină matematica cu informatica şi genetica. După facultate, mi-am data seama că vreau să studiez într-un domeniu cu aplicații în medicină, aşa că m-am înscris la doctorat în Genetică Umană la McGill unde studiez efectele secundare de la nivelul plămânilor ale radioterapiei.

Descrie o zi din viata ta
O zi din viața mea... Începe întotdeauna cu un mic-dejun sănătos. :) Apoi cu lucrul la laborator unde uneori fac experimente, iar alteori analizez datele obținute din experimente, sau citesc articole din domeniul meu. E destul de complicat să explic în ce anume constau experimentele - însă ideea e că încercăm să găsim gena care îi predispune pe unii bolnavi de cancer să facă fibroză pulmonară în urma radioterapiei la nivelul toracelui. De foarte multe ori mi s-a întâmplat să fiu întrebată dacă ceea ce fac la laborator seamănă cu ce fac personajele din CSI. Deși ar fi tentant să spun că da, pentru ca ar stârni multe exclamaţii de admiraţie, adevărul este că nu. CSI e doar ficţiune, niciun laborator din lume nu funcționează aşa, rezultatele nu vin ca pe bandă, şi de foarte multe ori experimentele nu merg aşa cum ne-am dori. Munca unui genetician se aseamana mai mult cu serialul Regenesis, dar tot intr-o măsura relativ mica.



Care este cea mai mare împlinire din viaţa ta?
Încă sunt la început. Şi pe plan profesional şi pe plan personal. Mă voi simți implinita când imi voi lua doctoratul şi probabil atunci cand, împreuna cu soțul meu, ne vom intemeia o familie şi vom deveni părinţi. Până atunci, pot spune că sunt foarte multumită de faptul că am fost acceptată la McGill şi că am obținut rezultate foarte bune în cercetarea de până acum. Pe plan personal, sunt fericită alături de jumătatea mea şi în mod categoric căsnicia este cea mai mare împlinire pe plan personal.

De cât timp ai plecat din România şi în ce măsură te-au ajutat studiile de aici?
Am plecat din Romania imediat dupa liceu, deci de aproape 10 ani. "Pe vremea mea" încă se mai făcea şcoală în România. Am fost la un liceu foarte bun, Colegiul Naţional Fraţii Buzeşti, din Craiova, şi în clasa 11a si a 12a am avut media 10.00. Am muncit foarte mult pentru asta şi tot ceea ce am învățat in liceu, mai ales la matematică şi fizică, mi-a fost de mare ajutor în facultate - deja aproape știam materia din anul 1 şi prindeam noţiunile noi mult mai repede decât colegii francezi. Evident mi-a ajutat şi faptul că știam 2 limbi străine, în cazul meu engleza mai bine decât franceza.



Crezi ca sistemul educaţional din România ( aşa cum l-ai întâlnit) este suficient de bine pus la punct pentru a le asigura o carieră de succes tinerilor din ţară?
Sistemul s-a schimbat aşa că probabil opiniile mele sunt depăşite, însă în Romania este (sau era) prea mare volumul de informații pe care elevii trebuie sa le asimileze. Vorbesc de materiile umaniste. Iar la cele stiintifice, aplicatiile practice sunt inexistente - pana la facultate nu vazusem un osciloscop la orele de fizica si nu facusem aproape deloc experimente la chimie. Cel mai grav lucru cu sistemul educational din România este plagiatul. In străinătate este o ruşine sa copiezi. In România unii elevi se mândresc cu asta. Iar profesorii nu pedepsesc suficient de aspru copiatul sau plagiatul. Niciun profesor nu verifică daca referatele pe care trebuie sa le facă elevii sunt originale sau copiate de pe referate.ro. Elevii nu înțeleg ca aceasta este doar in detrimentul lor, ca viitori angajați vor proceda la fel si atunci probabil plagiatul nu va rămâne fără repercusiuni.

Ce sfat le-ai da tinerilor din ziua de azi din România?
Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi, vorba lui Lenin. Nu există altă cale de a realiza ceva in viața, ceva care sa conteze si de care sa fii mândru la batranete. Fiţi cinstiţi şi încercati să vă depăşiţi limitele, de multe ori veți fi surprinsi de cat de mult puteti realiza chiar la o varsta relativ "frageda". Nu cautati banul rapid, nu incercati sa deveniti fotbalisti sau vedete de-o clipă, nimeni nu apreciază cu adevărat pe cei îmbogăţiţi prin mijloace dubioase, peste noapte. Şcoala nu este depăşită.



Ce ai schimba la această ţară? (oamenii, mentalitatea, sistemul corupt?)
Cred ca dacă peste noapte toţi romanii si-ar schimba mentalitatea, Romania ar deveni cu totul alta tara. Ar trebui sa stim sa ne promovam valorile (geografice, talentele) mai bine, sa oferim servicii de calitate, sa investim in ceea ce conteaza - industrie si cercetare. Daca romanii si-ar schimba mentalitatea de la actuala "eu le stiu pe toate si nimeni nu e mai bun ca mine; sa moara si capra vecinului; sa ne imbogatim cat mai repede; merge si asa; nu e al meu deci pot sa il distrug; dupa mine potopul" la o posibila "sa respectam pe cine/ceea ce merita; sa nu mai improscam cu noroi doar pt ca suntem gelosi; sa ne gandim si la altii, nu doar la propriile buzunare; sa ne dezvoltam si pe plan intelectual/cultural, nu doar material", ar ajunge si Romania o tara la "standarde europene".

Te-ai mai intoarce în România? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
În nici un caz. In primul rand pentru ca nu as avea ce sa lucrez in Romania. In Romania nu se face cercetare in medicina. As fi muritor de foame. Nici daca peste noapte Romania si-ar pune la punct domeniul cercetarii in Bioinfo si mi-ar oferi un post provocator şi interesant nu m-as intoarce - pentru ca ar trebui sa locuiesc in Romania, locul unde oamenii îţi taie creanga de sub picioare doar pentru ca sunt invidioşi. M-as intoarce doar daca Romania mi-ar oferi exact aceleasi conditii ca cele din strainatate.

Ce îţi lipseşte cel mai mult din România ?
Familia. Doar atât.

Ei sunt România. Citeşte poveste uluitoare a românului care caută Particula lui Dumnezeu!