Antena 3 CNN Sport UEFA a anunțat o schimbare în regulament înainte de finala Spania - Anglia la Euro 2024

UEFA a anunțat o schimbare în regulament înainte de finala Spania - Anglia la Euro 2024

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:29 13 Iul 2024 Modificat la 19:29 13 Iul 2024
UEFA EURO 2024 Germania
Spania şi Anglia se vor înfrunta, duminica la ora 20:00, în finala Campionatului European de fotbal - EURO 2024, din Germania. Sursa foto: Facebook UEFA

Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a anunţat, sâmbătă, cu 24 de ore înaintea finalei Campionatului European de Fotbal - EURO 2024, că a modificat regulamentul clasamentului golgheterilor pentru turneul final din Germania, informează cotidianul L'Equipe, citat de Agerpres. 

Iniţial şi după modelul EURO 2021, cei mai buni marcatori de la EURO erau departajaţi după două criterii în caz de egalitate: prin numărul de pase decisive, iar apoi în caz de egalitate din nou, prim timpul de joc. Cel care prezenta cea mai bună medie de goluri/minute de joc pleca cu trofeul.

Dar sâmbătă, forul continental a anunţat în cele din urmă că trofeul "Gheata de aur" de la EURO 2024 va putea fi partajat între mai mulţi învingători.

Aceştia sunt, în acest moment, în număr de şase la egalitate: Harry Kane (Anglia), Dani Olmo (Spania), Georges Mikautadze (Georgia), Jamal Musiala (Germania), Cody Gakpo (Olanda) şi Ivan Schranz (Slovacia) cu câte trei goluri fiecare. Pentru finală, doar Kane şi Olmo rămân în cursă. Dacă unul din cei doi va înscrie, el va putea intra singur în posesia trofeului.

Dar Kane şi Olmo nu sunt singurii care speră să poată intra în posesia trofeului. Fabian Ruiz şi Jude Bellingham au câte două goluri înscrise la EURO 2024 şi îi pot depăşi în cazul unei duble duminică seară.

Spania şi Anglia se vor înfrunta în finala Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, duminică, pe Olympiastadion din Berlin, de la ora 22:00.

×
x close