"Unde este cazul, mărim premiile, în alte părţi facem alte lucruri, pentru că la Simona, care a câştigat aproape un milion, e greu să spui că îi măreşti premiul, dar poţi să faci alte lucruri. Va fi ambasador al turismului românesc", a spus Ponta, luni seară, la un post de televiziune.
Simona Halep, finalistă la Roland Garros, ocupă locul 3 în ierahia jucătoarelor profesioniste de tenis, dată publicităţii luni, doar americanca Serena Williams şi chinezoaica Na Li fiind mai bine clasate ca sportiva română.
Locul 3 pe care îl ocupă Halep de luni reprezintă cea mai bună poziţie pentru o jucătoare din România.
În luna martie, Nadia Comăneci, Maia Morgenstern, Dinu Săraru, Dumitru Prunariu, Dan Puric, Ilie Năstase, Oana Pellea, Elisabeta Lipă, Ovidiu Lipan şi Helmuth Duckadam au primit paşapoarte diplomatice, fiind desemnaţi "ambasadori ai turismului românesc".