Antena 3 CNN Sport Tenis Vestea dureroasă primită de Simona Halep. Nu se află între primele patru jucătoare!

Vestea dureroasă primită de Simona Halep. Nu se află între primele patru jucătoare!

1 minut de citit Publicat la 17:20 20 Noi 2015 Modificat la 17:20 20 Noi 2015
halep.jpg
Deşi se află pe locul doi în lume, Simona Halep a fost omisă de pe lista celor mai bune jucătoare de tenis în anul 2015. Performanţele româncei au fost bune, însă nu strălucitoare, după ce nu a reuşit să câştige, nici în acest an, vreun turneu de Mare Şlem. 

Americanca Serena Williams, spaniola Garbine Muguruza, italianca Flavia Pennetta și poloneza Agnieszka Radwanska sunt cele nominalizate pentru titlul de jucătoarea de tenis a anului 2015, informează site-ul WTA.

Serena Williams, liderul mondial, a câștigat primele trei turnee de Mare Șlem ale anului. De asemenea, Serena Williams a câștigat turneele de la Miami și Cincinnati, de fiecare dată învingând-o pe Simona Halep.

Garbine Muguruza, ajunsă numărul 3 mondial, a disputat finala la Wimbledon și s-a remarcat în mai multe turnee. Flavia Pennetta, la 33 de ani, a obținut primul său titlu de Mare Șlem, la US Open. Agnieszka Radwanska a ajuns în semifinale la Wimbledon, iar acum câteva săptămâni a reușit cea mai bună performanță a ei din acest an, câștigând Turneul Campioanelor de la Singapore.

Simona Halep a câștigat în acest an trei turnee, la Shenzhen, Dubai și Indian Wells.

Fanii pot vota până pe 6 decembrie pe site-ul WTA. Câștigătoarea va fi anunțată pe 8 decembrie.

×
x close