Antena 3 CNN Sport Tenis Venus Williams s-a retras de la US Open, după ce a fost diagnosticată cu Sindromul Sjogren

Venus Williams s-a retras de la US Open, după ce a fost diagnosticată cu Sindromul Sjogren

M.T.
1 minut de citit Publicat la 11:48 01 Sep 2011 Modificat la 11:48 01 Sep 2011
Venus Williams s-a retras de la US Open, după ce a fost diagnosticată cu Sindromul Sjogren
Foto: Agerpres
Dublă campioană la US Open, în 2000 şi 2001, Venus Williams a fost nevoită să se retragă înaintea meciului din turul 2 cu Sabine Lisicki, după ce a fost diagnosticată cu Sindromul Sjogren, o boală care cauzează oboseală şi dureri ale articulaţiilor.

Am fost recent diagnosticată cu Sindromul Sjogren, o boală care îmi afectează nivelul de energie şi care cauzează oboseală şi dureri la articulaţii. Mi-am simţit bine jucând aici şi mi-aş fi dorit să o fac în continuare, dar, din păcate, nu sunt aptă pentru a face acest lucru”, a declarat americanca de 31 de ani.

Williams nu este singurul nume important de pe tabloul feminin care părăseşte US Open. A opta favorită, franţuzoaica Marion Bartoli, a fost eliminată surprinzător de Christina McHale, o jucătoare din Statele Unite, de numai 19 ani, care s-a impus cu 7-6, 6-2.

Sunt extrem de încântată de faptul că am câştigat în faţa unei jucătoare precum Marion, cu atât mai mult cu cât s-a întâmplat chiar la US Open”, a spus McHale.

Celelalte favorite nu au avut emoţii în a se califica în turul 3. Maria Sharapova a trecut la pas de Anastasiya Yakimova, scor 6-1, 6-1, în numai 70 de minute, Vera Zvonareva, cap de serie 2, a învins-o pe Kateryna Bondarenko, 7-5, 3-6, 6-3, în timp ce Samatha Stosur a eliminat-o pe Coco Vandeweghe (SUA) în minimum de seturi.


×
x close