Jucătoarea daneză, liderul mondial WTA, s-a impus cu 6-7, 7-5, 6-1 şi o va întâlni în turul următor pe Andrea Petkovic din Germania.
„Ştiam că pot reveni după ce am pierdut primul set şi m-am concentrat să nu mai fac atâtea greşeli. Sunt într-o formă bună şi, dacă este nevoie, pot juca şi timp de cinci ore. Sper să fie la fel în continuare”, a declarat Wozniacki.
Serena Williams s-a calificat şi ea în sferturile de finală de la Flushing Meadows în urma victoriei pe care a obţinut-o în faţa sârboaicei Ana Ivanovic, 6-3, 6-4, urmând să se lupte pentru un loc în semifinale cu Anastasia Pavlyuchenkova.
Tânăra de 20 de ani din Rusia a produs una dintre surprizele de la US Open, reuşind să o elimine pe italianca Francesca Schiavone, la capătul unui meci de trei seturi, scor 5-7, 6-3, 6-4.
Fosta câştugătoare de la Roland Garros nu a acceptat uşor înfrângerea şi era extrem de supărată la finalul întâlnirii: „Atunci când pierd în faţa unei adversare care dovedeşte că este mult mai puternică, eu sunt prima care o recunoaşte. Dar acum nu a fost cazul, iar acest lucru mă face să fiu foarte nervoasă. Nu-mi place deloc să părăsesc astfel un Grand Slam, un turneu unde chiar îmi face plăcere să joc”.