Williams a încheiat ziua de marţi de la Flushing Meadows cu o victorie în numai 56 de minute, scor 6-1, 6-1, la primul să meci la Flushing Meadows după o pauză de doi ani.
„Sunt foarte fericită să mă aflu aici, mai ales că nu credeam că o să reuşesc. Mereu am emoţii în primul tur şi nici de această dată situaţia nu a fost altfel. Cred că pot juca şi mai bine decât am făcut-o azi”, a declarat Serena, care în faza următoare o va întâlni pe Michaella Krajicek.
În turul 2 s-a calificat şi liderul mondial feminin, Caroline Wozniacki, care nu a avut nicio emoţie în faţa ibericei Nuria Llagostera Vives, de care a trecut cu 6-3, 6-1.
Tot în minimum de seturi au învins şi Victoria Azarenka (4) şi Jelena Jankovic (11), în timp ce Francesca Schiavone a avut nevoie de trei setrui pentru a trece de Galina Voskoboeva.
Sabine Lisicki, Andrea Petkovic, Ana Ivanovic şi Elena Baltacha s-au calificat de asemenea în turul 2.