Federer a petrecut doar 82 de minute pe teren, reuşind să se impună clar în faţa argentinianului Juan Monaco, scor 6-1, 6-2, 6-0. În faza următoare, elveţianul îl va întâlni pe francezul Jo-Wilfried Tsonga, într-o reeditare a sfertului de finală de la Wimbledon, din acest an.
„Este dificil pentru Juan. Am fost şi eu în postura lui când Andre Agassi m-a învins categoric pe acelaşi teren pe care am jucat noi astăzi, aşa că ştiu ce simte. Câteodată, pur şi simplu, nu e ziua ta. Din fericire, pentru mine nu a fost cazul de această dată, ceea ce mă face să mă simt foarte bine”, a spus fostul lider mondial.
Actualul lider al clasamentului ATP, Novak Djokovic, nu a avut deloc o misiune uşoară în meciul cu ucrainianul Alexandr Dolgopolov, pe care l-a învins din cele din urmă cu 7-6, 6-4, 6-2.
Sârbul a câştigat primul set după un tie-break extrem de lung, încheiat cu scorul de 16-14, când a salvat patru mingi de set ale adversarului său, înainte de a obţine cea de-a 61-a victorie din 2011.
„Era important să câştig acel tie-break, a fost punctul de cotitură al meciului. După acel moment, jocul meu a devenit mai bun”, a explicat Nole, care va juca în sferturi chiar împotriva compatriotului său, Janko Tipsarevic, învingător în patru seturi, 7-5, 6-7, 7-5, 6-2, în faţa ibericului Juan Carlos Ferrero.
„Cred că este pentru prima oară când îl întâlnesc pe Janko într-un Grand Slam. Suntem buni prieteni şi nu va fi uşor să joc împotriva lui. Dar este un lucru bun, totuşi. Înseamnă că Serbia va avea un reprezentant în semifinale, un motiv de mândrie pentru ţara noastră”, a concluzionat Djokovic.