Cinci ani de experiență le separă pe Halep și pe Ostapenko. Asta e distanța clară dintre ele, în ciuda faptului că sponsorul Adidas le-a adus în același echipament în finală, într-un exercițiu involuntar de unanimitate vestimentară, scrie tolo.ro.
Globalizarea nivelează croiala hainelor, dar nu poate ajusta temperamentul uman. Dacă le zăreai de sus, pe plan general nu era nevoie să le distingi din îmbrăcăminte. Unde vedeai prudență, echilibru și apăsare psihică, era Simona Halep. Unde era nerăbdare, uneori strălucire, alteori erori incredibile, era Jelena Ostapenko.
La 20 de ani abia împliniți, letona nu știe să aștepte. (...) La mingea de meci a letonei, Simona zâmbește, acceptă înfrângerea, se duce la fileu cu un zâmbet generos și dureros. A făcut tot ce a putut. Dar curajul Jelenei a învins-o.