Antena 3 CNN Sport Tenis Sorana Cîrstea, în turul II în Indian Wells. Următoarea adversară este din China

Sorana Cîrstea, în turul II în Indian Wells. Următoarea adversară este din China

<1 minut de citit Publicat la 14:41 11 Mar 2010 Modificat la 14:41 11 Mar 2010
Sorana Cîrstea, în turul II în Indian Wells. Următoarea adversară este din China
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a obţinut, miercuri, primul ei succes în circuitul profesionist după o perioadă nefastă de două luni de zile. Sportiva care a captat atenţia lumii tenisului în 2009 s-a impus în primul tur al turneului american de la Indian Wells în faţa estoniencei Kaia Kanepi în trei seturi.
Locul 40 în clasamentul WTA, Sorana Cîrstea a trecut cu bine de primul obstacol la turneul Indian Wells, dotat cu premii în valoare totală de 4,5 milioane de dolari. Cîrstea a învins-o pe Kaia Kapeni din Estonia cu scorul de 6-7 (1/7), 6-3, 6-4, notează Mediafax. În turul al doilea, jucătoarea originară din oraşul Târgovişte va da piept cu chinezoaica Jie Zheng, a 18-a favorită a turneului.
Celelalte două românce angrenate în concurs, Edina Gallovits şi Raluca Olaru au fost învinse în primul tur şi părăsesc competiţie. Gallovits nu a putut trece de Tamarine Tanasugarn, 2-6, 3-6, în timp ce Raluca Olaru a fost învinsă de Polona Hercog din Slovenia cu 5-7, 4-6.
Antena3.ro

×
x close