Tenismena Sorana Cârstea va fi cap de serie numărul 3 la turneul de la Estoril, dotat cu premii în valoare de 220.000 de dolari, care va avea loc în perioada 4-9 mai, informează AFP.
Cârstea, numărul 40 în clasamentul WTA, o va întâlni în primul tur pe japoneza Kimiko Date Krumm.
În calificările turneului portughez au fost implicate două jucătoare din România, Alexandra Dulgheru şi Liana Ungur, prima cu şanse la accederea pe tabloul principal, iar cea de-a doua, eliminată din prima rundă.
Antena3.ro