Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep şi Alexandra Dulgheru au fost eliminate de la Wimbledon

Simona Halep şi Alexandra Dulgheru au fost eliminate de la Wimbledon

<1 minut de citit Publicat la 16:15 23 Iun 2011 Modificat la 16:15 23 Iun 2011
Simona Halep şi Alexandra Dulgheru au fost eliminate de la Wimbledon
Foto: Intact Images/EPA
România a rămas fără niciun reprezentant la simplu în turneul de la Wimbledon. Ultimele două jucătoare prezente pe tabloul turneului londonez, Alexandra Dulgheru şi Simona Halep, au părăsit competiţia astăzi.

A 12-a favorită, Svetlana Kuznetsova, nu i-a lăsat nicio şansă Alexandrei Dulgheru, pe care a învins-o în numai 51 de minute. Jucătoarea din Rusia s-a impus cu 6-0, 6-2 şi o va întâlni în turul 3 pe belgianca Yanina Wickmayer, cap de serie 19.

Simona Halep a început promiţător meciul cu Serena Williams, reuşind să câştige primul set, însă nu a menţinut un nivel de joc ridicat şi în continuare şi a sfârşit prin a fi învinsă în trei seturi, 6-3, 2-6, 1-6.

Serena Williams, a şaptea favorită de la Wimbledon şi deţinătoarea titlului, va evolua în turul 3 împotriva învingătoarei dintre Maria Kirilenko (Rusia) şi Tamarine Tanasugarn (Thailanda).

×
x close