Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep, replică savuroasă pentru guvernanții îngrijorați că va rămâne însărcinată și va cere bani de la stat

Simona Halep, replică savuroasă pentru guvernanții îngrijorați că va rămâne însărcinată și va cere bani de la stat

<1 minut de citit Publicat la 11:33 02 Aug 2017 Modificat la 11:33 02 Aug 2017
Simona Halep, replică savuroasă pentru guvernanții îngrijorați că va rămâne însărcinată și va cere bani de la stat
Foto: Simona Halep.Facebook

Simona Halep a avut o reacție amuzantă la îngrijorarea guvernanților români, vizavi de o eventuală solicitare a sa privind indemnizația pentru creșterea copilului, din pricina veniturilor foarte mari ale jucătoarei de tenis.

Halep a declarat, într-un interviu, că iubeşte copiii, dar nu are de gând să renunţe la tenis decât peste vreo șapte ani. Aşa că premierul şi-a făcut degeaba griji pentru bugetul statului.

Mihai Tudose a spus, în glumă, că s-a grăbit să plafoneze indemnizaţiile mamelor de teamă să nu rămână Simona Halep însărcinată - are deja venituri de aproape 20 de milioane de euro.

”Mai în glumă, mai în serios, râdeam cu câțiva colegi: 'domn'e, hai să o schimbam (legea — n.r.) până nu-i încolțește foarte serios ideea, cuiva, sa ramana gravidă, să facă un copil, ma refer la Simona Halep", declara Mihai Tudose, în urmă cu câteva zile.

Sursa: Observator

×
Etichete: Simona Halep
x close