Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep, cea mai bună jucătoare a lunii iulie

Simona Halep, cea mai bună jucătoare a lunii iulie

<1 minut de citit Publicat la 09:33 06 Aug 2019 Modificat la 09:33 06 Aug 2019
Simona Halep, cea mai bună jucătoare a lunii iulie

Românca Simona Halep a fost votată cea mai bună jucătoare din circuitul profesionist feminin în luna iulie, într-o anchetă realizată pe site-ul WTA, după ce a câştigat turneul de Mare Şlem de a Wimbledon. 

Halep le-a devansat în clasamentul final al acestei anchete pe americanca Serena Williams, cea pe care a învins-o în finală, pe letona Anastasija Sevastova şi pe elveţianca Jil Teichmann. 

Simona Halep şi-a trecut în palmares al doilea său titlu de Mare Şlem din carieră după 6-2, 6-2 cu Williams, în ''cel mai bun meci din viaţa sa''. 

Graţie acestui succes, românca a revenit în top 5 WTA, Halep urmând să evolueze săptămâna aceasta la Toronto, în turneul Rogers Cup, la care este deţinătoarea titlului. 

Laureatele lunilor precedente în circuitul WTA sunt japoneza Naomi Osaka în ianuarie, elveţianca Belinda Bencic în februarie, australianca Ashleigh Barty în martie şi iunie, cehoaica Petra Kvitova în aprilie şi olandeza Kiki Bertens în mai. 

×
x close