Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep, calificată în finală, la Madrid

Simona Halep, calificată în finală, la Madrid

<1 minut de citit Publicat la 16:33 12 Mai 2017 Modificat la 16:33 12 Mai 2017
o_1bfudp5nudfv1ihuefu1i3617u08.jpg

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, deţinătoarea titlului, s-a calificat, vineri, în finala turneului WTA de la Madrid, dotat cu premii totale de 5.439.350 de dolari, după ce a învins-o pe letona Anastasija Sevastova, cu 6-2, 6-3. 

Halep (25 ani, 8 WTA), cap de serie N. 3, aflată pentru a treia oară în semifinale la Madrid, s-a impus după o oră şi 13 minute în faţa unei adversare aflate pe locul 22 WTA. Halep s-a impus fără emoţii în primul set, dar a fost condusă cu 3-0 în cel de-al doilea. Românca a avut o revenire spectaculoasă şi, câştigând şase ghemuri consecutive, şi-a asigurat victoria. 

Halep a obţinut astfel 511.740 euro şi 650 de puncte WTA. 

Halep o conduce pe Sevastova cu 4-3, la meciurile directe. Românca s-a impus în ultimele două confruntări cu letona înaintea celei de la Madrid. Anul trecut, în finala turneului de la Bucureşti, Simona o învingea cu 6-0, 6-0, iar recent, la Stuttgart, Halep s-a impus cu 6-3, 6-1, în sferturi. 

Halep va juca în finala de la Madrid cu învingătoarea meciului dintre rusoaica Svetlana Kuzneţova, numărul 9 mondial, şi Kristina Mladenovic (Franţa, 17 WTA). 

×
x close