Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep a urcat pe locul 4 în clasamentul WTA

Simona Halep a urcat pe locul 4 în clasamentul WTA

<1 minut de citit Publicat la 20:57 01 Mai 2017 Modificat la 20:57 01 Mai 2017
o_1bf2ihqsj16etvr7jom1cvl8qc8.jpg
Foto: Agerpres

Simona Halep, care a ajuns până în semifinale la turneul de la Stuttgart, a urcat de pe 5 pe locul 4 în clasamentul WTA de simplu, cu 5206 de puncte, conform ierarhiei dată publicităţii luni, citată de news.ro.

Tot o urcare, dar de patru locuri, a înregistrat şi Irina-Camelia Begu, care după ce a jucat în semifinale la Istanbul, a ajuns pe locul 29, cu 1616 puncte.

Monica Niculescu a coborât un loc şi se află pe 48, cu 1110 puncte, iar Sorana Cîrstea a urcat două poziţii şi se află pe 64, cu 915 puncte.

În Top 100 se mai află Patricia Maria Ţig, pe locul 88, cu 694 puncte, iar în primele 200 este şi Ana Bogdan, pe locul 111, cu 521 puncte.

 

×
Etichete: Simona Halep
x close