Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep a trecut de Sorana Cârstea în duelul românesc din optimile turneului de la Marbella

Simona Halep a trecut de Sorana Cârstea în duelul românesc din optimile turneului de la Marbella

<1 minut de citit Publicat la 15:48 08 Apr 2010 Modificat la 15:48 08 Apr 2010
Simona Halep a trecut de Sorana Cârstea în duelul românesc din optimile turneului de la Marbella


Aflată la primul său turneu WTA, Simona Halep a învins-o surprinzător pe Sorana Cîrstea în optimile competiţiei de la Marbella, din Spania. Duelul românesc a fost tranşat de Halep într-o oră şi 49 de minute, Sorana Cîrstea cedând partida cu 4-6, 6-7.

Aceasta a fost a doua întâlnire dintre cele două jucătoare, precedenta datând din 2008, când Sorana Cîrstea a învins-o cu 3-6, 6-3, 6-1 pe Halep, în sferturile turneului de 50.000 de dolari de la Bucureşti.

Halep şi-a asigurat un cec de 5.340 dolari şi 86 de puncte WTA, în vreme ce Cîrstea, care în primul tur trecuse de rusoaica Maria Kirilenko, va primi 2.950 dolari şi 30 puncte WTA. Cîrstea este numărul 36 WTA, iar Halep se află pe locul 166, aceasta fiind cea mai mare performanţă a carierei sale.

În sferturi, Halep o va întâlni pe învingătoarea dintre Laura Pous Tio (Spania) şi Flavia Pennetta (Italia).

Antena3.ro

×
x close